Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Indigo


Acesta e răspunsul la leapşa colorată

Picture 047

se ia un cer,
se scutură bine de stele, zei şi prinţişor
se culeg cu grijă, de pe covor, stelele şi zeii
şi se pun în cutii separate
(nu se ştie când veţi avea nevoie)

se împătură frumos
şi se pune la dormit,
vre-o mie şi una de nopţi,
ca să se pătrundă de vise şi arabescuri

a doua zi
se aşază în geam
şi se pune rachmaninov
ca să vină vântul,
şi se priveşte
până se termină muzica
şi rămân numai florile

– Dar cum a rămas cu prinţişorul?! vor întreba toţi

Ei, na… desigur aţi citit:
Când poezia va fi gata
Prinţul cel mic nu va mai fi…

…găsit-am şi alte obiecte indigo:

un tricou, şosete fără număr (şi fără pereche), papuci de plajă, pruna din prun – era să uit s-o pun – volumul doi din scrierile lui emil botta (dar unde e volumul unu?!), un plic, încă şapte ceruri, vreo 3 pixuri şi ceva, un indigo, o călimară…

… un stic, un scaun şi… fatalitate
chipul lui proust pe semnul meu de carte!
Picture

august 22, 2009 - Posted by | Despre mine, Leapsa colorata

13 comentarii »

  1. 🙂 nu văzusem…

    „se priveşte
    până se termină muzica
    şi rămân numai florile” – asta am sa fac..

    Comentariu de ora25 | august 22, 2009 | Răspunde

  2. E o draperie indigo.

    Comentariu de beausergent | august 22, 2009 | Răspunde

  3. acum ar fi frumos sa dai la o parte draperia si prin ea sa se vada o seara indigo

    Comentariu de ora25 | august 23, 2009 | Răspunde

  4. recunosc, frumos indigo ai gatit!

    Comentariu de unicornu' indigo | august 24, 2009 | Răspunde

    • Multumeeeeeesc!!! Tot aşteptam să mi-o spună cineva. Nu glumesc.

      În adolescenţă, jucam tenis şi când jucam prost se aduna lumea ca la circ. La prima minge mai reuşită, se împrăştiau cu toţii, dezamăgiţi…

      Încă o dată, mulţumesc cu reverenţă…

      Comentariu de beausergent | august 24, 2009 | Răspunde

  5. domnule, esti chiar culmea! nu te-am laudat eu cat pentru altii?

    Comentariu de ora25 | august 24, 2009 | Răspunde

    • Când mă mai lauzi fă-o în aşa fel încât să mă prind şi eu! Ca să nu te superi îţi dedic postarea următoare. Era pentru altă dată dar…

      Comentariu de beausergent | august 24, 2009 | Răspunde

  6. Esti prea suspicios. 🙂

    Comentariu de ora25 | august 24, 2009 | Răspunde

  7. @ ora25: am fost tentat să iau drept laude amândouă primele comentarii şi chiar aşa le-am luat,… până la un moment dat, când m-am gândit că… nu ştiu ce m-am gândit. iar în penultimul comentariu pari contrariată pe bune. scoate-mă din zona nuclearizată, plz…

    Comentariu de beausergent | august 24, 2009 | Răspunde

  8. dumnezeule! ce voce de Jack Spintecatorul am! te laudasem. nu eram contrariata nici la penultimul comentariu, m-a amuzat insa sinceritatea cu care te bucurai de incurajare.

    cand nu sunteti siguri daca ati inteles ce voiam sa zic, priviti-ma fix in avatar!

    Comentariu de ora25 | august 24, 2009 | Răspunde

  9. 🙂
    sa…indigou
    frumos raspuns
    🙂
    seara ff buna

    Comentariu de Belle de Jour | octombrie 4, 2009 | Răspunde

  10. multumesc pentru apreciere 🙂
    seara ff buna si tie! 🙂

    Comentariu de beausergent | octombrie 4, 2009 | Răspunde


Lasă un răspuns către beausergent Anulează răspunsul