perle de intelepciune

am aflat că dacă aş fi încadrat şi pe hârtie la locul de muncă unde lucrez de fapt veniturile salariale mi-ar creşte cu peste 30%. încercările de a se face acest transfer s-au lovit de reacţii negative violente.

şi atunci am constatat că, de fapt, nu mă deranjează. am constatat că sunt suficient de deştept pentru a-mi permite să fiu (luat drept) prost. dar cel mai bine le spune acel înţelept printre înţelepţi, nemuritorul Sancho Panza, în prea plinele de miez cuvinte adresate ducesei:

„Şi mă-ntorc iarăşi şi zic că dacă măria-ta nu vrei să-mi dai insula fiindcă-s prea prost, oi şti eu să nu-mi fac sânge rău, ca un om deştept ce sunt.”

Publicitate

o neînţelegere

Cu câteva luni în urmă, pentru a îmbunătăţii feed-back-ul la postările de pe acest blog, am pus un widget de rate-uire (scuzaţi) a fiecărui articol postat. În paralel cu această acţiune, am făcut demersurile de obţinere de la Academia Română a unei derogări de la regula conform căreia adjectivul excelent nu ar avea grade de comparaţie. Deci, scopul acelui widget, lucru evident (credeam eu) oricărui vizitator, este ca eu să-mi dau seama cât de excelentă este părerea lui, a vizitatorului, în ceea ce priveşte calitatea, conţinutul, stilul, cantitatea de învăţături-indispensabile-pentru-viaţă, etc ale respectivului articol, gradul de excelenţă al fiecărei rate-uiri (scuzaţi, din nou) urmând să fie determinat de  către mine în urma unei alchimii ale cărei secrete le stăpânesc întru-totul. Nu am considerat necesar să inhib (unul dintre motive fiind acela că nu ştiu cum se face) celelalte opţiuni, inferioare lui excellent, întrucât nu am considerat că vreunul dintre vizitatorii mei ar putea avea stângăcia (ca să nu o numesc altfel) de a le folosi.  Şi lucrurile au evoluat, normal, în cadrul acestor coordonate până mai deunăzi, când… am fost surprins (în prima fază) să mă trezesc cu articolul precedent apreciat la Average. Surprinderea s-a transformat în şoc în momentul în care mi-am amintit că respectivul articol primise anterior un vot de Excellent. Deci votul primit ulterior, conform unei matematici elementare, nu putea fi decât . . .     da, v-aţi prins! E şocant cum cineva poate fi atât de dezinformat încât să nu ştie care este rostul widget-ului de apreciere! Nu voi obosi în a  înfiera pe acest blog, sau pe oricare altul, orice practică de încălcare (chiar accidentală) a unor norme elementare de conduită în blogosferă, precum aceasta! Am zis!

matematicianul zilei

Mă amuza (sic!) deunăzi, la televizor, o damă care descoperise că într-o familie unde ambii soţi sunt bugetari, dacă fiecăruia îi scade salariul cu 25%, atunci venitul total va scădea cu 50% (25%+25%). Cum eu sunt în această fericită situaţie am ascultat cu atenţia trează acest simpatic mesaj şi am observat imediat greşeala de logică matematică şi că, în realitate, venitul total va scădea tot cu 25%. Dar când e să meargă logica la culcare… seduce. Astăzi, în ultima clipă m-am salvat de a mă face de râs pe blogul însemnărilor din subterană cu un comentariu în care întrebam: „Dacă la trei cărţi cumpărate se face o reducere de 30%, reducerea aceasta se aplică la preţul fiecărei cărţi sau la preţul tuturor celor trei cărţi?”. o îndoială din străfundurile străfundurilor conştiinţei m-a oprit, în ultima clipă, să dau send pentru comentariu. mi-am zgâlţîit din răsputeri facultatea logicii matematice care dormea somn de adânc: „Nu-i o prostie ce întreb?”, „Ba îi…”- mi-a răspuns ea semiadormită. şi iată cum am ratat eu titlul de matematicianul zilei…

lancea lui telephus

Cum salariile la stat sunt în vrie şi mă apropii vertiginos de salariul minim pe economie, m-am gândit să ies din minerala (ba chiar milenara) imobilitate profesională care mă caracterizează (lucrez în această instituţie încă din mileniul trecut). Mi-am revăzut CV-ul de pe e-jobs şi am început să mă uit în jur. Şi ce a ieşit din hăul gândirii mele creative? Uite că în umila mea urbe se organizează nici mai mult nici mai puţin decât un turneu de tenis ATP! Mă gândesc: cine sponsorizează aşa ceva trebuie să aibe bani şi poate mi-oi găsi ceva de lucru la el! Când mă uit pe afiş, sponsor principal: exact instituţia la care lucrez! Nici nu mi-aş fi închipuit să-mi fie atât de uşor să ies din inerţia profesională…

some for ever… not for better

Teii pe care i-am încercuit în imagine. Nu mai sunt! Acum e o staţie de tramvai (pustie) în locul lor. Am observat doar acum o oră. În ce an suntem? How long have I been sleeping?! Copacii erau acolo de când mă ştiu. Ăsta nu mai e Aradul meu. Venind dinspre teatru m-a izbit o senzaţie de pustiu, de deşert. Şi atunci am observat. Vă rog să vă uitaţi şi voi!

Şi acum priviţi aici.

Am senzaţia unei pierderi i-re-pa-ra-bi-le. O mutilare a unui loc frumos. A unui loc ce făcea parte din geografia afectivă a existenţei mele (as we knew it).

Eh, fie după voia lor.

Dar cu teii ce-aţi avut, mă!

LATER EDIT!

„Sunt vechi, domnule”. Ieri aşteptam nerăbdător în sala delectură a bibliotecii judeţene să mi se aducă o carte din depozit. Doamna s-a întors (niţel şifonată): „s-a casat. Era veche. Era de prin anii optzeci!”. Aparţin deja altor vremuri… Şi mi-e dat să o aflu abia acum :). Şi atât de brusc.