bine-plecată

Ce trist e că știu, la Librăria Alexandria de peste drum de serviciu, când e tura bună și când e tura rea… Ieri, nevoia imperioasă de a intra într-o librărie, a depășit în intensitate groaza de a a avea de face cu tura rea. Când să intru, însă, am văzut că partea-rea-a-turei-rele tocmai ieşise şi se îndrepta, încurajator de ferm, spre centru. De bucurie, mi-am cumpărat şi o carte. Vedeţi, librari din lumea largă, cât e de uşor să vă faceţi clientul mulţumit?!

chiar şi tura bună are o parte rea. dar nu e rea cu mine şi asta mi-e suficient. într-o zi vorbea parte-rea-a-turei-rele despre parte-rea-a-turei-bune şi compara reclamaţiile la protecţia consumatorului pe care le-au primit fiecare. [smile emoticon] it’s so funny!

soţia m-a întrebat într-o zi, nedumerită, „tu intri pe la alexandria?”, „he,he, speak to me, baby!”,   „am rugat-o să mă ajute să aleg o felicitare pentru şefa şi parcă i-aş fi cerut să-şi taie o mână!”  „cum era, blondă sau brunetă?”  „blondă!”  „ai avut noroc, ai nimerit tura bună. dacă nimereai tura rea ieşeai plângând”.

Reclame

bine-venituri

pe vremea mea se scria „binevenit”. constat că nu mai e corect. acum se scrie „bine-venit”. e jenant să scrii „binevenit”.

 –

„binevenit” scrie şi în manualele de română ale celui mic. cel mare n-are manuale de română. „humanitas” nu s-a mai înţeles cu nu-ştiu-cine, iar manualele lor de liceu nu se mai găsesc în librării. dar „doamna face după ele”.

 –

DOOM aproximativ 60 de lei.(Ăştia au pus o liniuţă aiurea şi cer 60 de lei ca să nu fii penibil, cică, să râdă lumea de tine că nu ştii cum se scrie corect.) Păi dacă-i pe bani, înseamnă că nu suntem obligaţi să scriem corect. Nu e un drept, nu poate fi o obligaţie.

 –

Scrisul subțire cu cheltuială se ține. pot să-mi iau două-trei cărți de literatură bună de banii ăștia. hmmm. nu știu ce să fac… mai bine-mi iau cărțile și fur noutățile ortografice de acolo ;).

Credeam că v-am povestit…

… cât de mult sufăr de fiecare dată când aud vorbindu-se de resemnare în ceea ce-l priveşte pe ciobanul din Mioriţa. nu e vorba de aşa ceva in baladă. din dialogul cu mioriţa nu reise ce a hotărât el să facă. sunt doar nişte instrucţiuni, dacă e să o luăm aşa, pentru mioriţă: ce să facă ea în caz că planul celorlalţi doi reuşeşte. ce ar să facă trebui ciobanul? să-i lege pe cei doi presupuşi ucigaşi şi să-i ducă la poliţie? ce l-ar intreba poliţia? De unde ştii că vor să te omoare? De la o oaie. I rest my case. “Mioriţa” nu e un roman de acţiune. E altceva.

Când tocmai se sting ecourile ultimelor versuri:

„…că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi paltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Paseri, lăutari,
Păserele mii,
Şi stele făclii!”

cine ar reacţiona la modul: „Mă, da’ eu nu mă lăsam! Când le trăgeam una la ciobanii ăia doi!… Un fatalist, dă-l încolo de ciobănaş…!”?

La Tv, „Playing Shakespeare”, despre Othello. Bine că ăsta a fost mai deştept decât ciobănaşul nostru! Nimeni, însă, nu-l ia drept arhetip pentru comportamentul urmaşilor lui Shakespeare.