propunere

Uff!

PROPUN

ca, în afară de cazul în care reaua-credinţă este exprimată în mod manifest şi fără niciun dubiu, orice comentariu al oricărui vizitator pe orice blog, să fie citit cu prezumţia de bună-credinţă şi bună-voinţă.

Anexez, pentru a da greutate acestui demers, următorul text:

„Fiindcă ne e cam urât, observând cum fiece secundă ne mai năruie puţin, un instinct ne mână să ne desenăm imagina. Pe măsură ce moluscul vestejeşte, priveşte cu oarecare mulţumire, nu prea dulce, coaja de calcar în care şi-a desenat formele şi care va dăinui. Coaja poate afecta toate înfăţişerile, de la găoacea nautilului, până la desişurile madreporilor. Imagina noastră înfiripată de-a lungul vieţii poate fi organizarea unei provincii, ecuaţii, sau o casă de comerţ, sau un sonet. În ochii fiecăruia a lui e mai întreagă, mai socotită; în ochii soartei poate sunt toate cam totuna, încrustări deopotrivă de necesare, instincte uşor diverse.

Unii dintre noi iau seama că, de voie sau de nevoie, instinctul lor se desenează mai bucuros în litere. Odată desluşită, prin experienţe diverse, încăpăţânarea acestei porniri adânci, pare-se nu e nimic altceva de făcut, decât s-o laşi liberă printre uneltele trebuitoare, hârtie, cerneală şi celelalte. Altfel – altă constatare experimentală – în loc să înfiripe incrustaţii bune rele, înfiripă tristeţe. Şi de aceea e de fugit ca de singrul lucru cu adevărat imoral, obida lungă şi stătută urâţind, sleind, înrăind pe om.

Cartea imprimată însă se îmbibă cu mai multe postulate decât voia autorul. A apărut în n exemplare, proaspete, nouţe, cu mirosul lor excitant de cerneală recentă? Înseamnă, cred unii, „citeşte-mă, admiră-mă, ce bine o să-ţi prind”. Înseamnă încă „voi toţi câţi treceţi, cinstiţi judecători sunteţi.”

Filele aceste, orcum or fi urzite, cu fir roşu sau mieru, borangic sau in, cu altiţe sau alte iscodiri, nu văd cum ar putea desena altceva decât mişcarea mîinii care ţese; deci, indirect, mâna însăşi, sub forma ei cea mai adâncă şi cea mai vie (orcare ar fi aparenţa sumară şi grosolană a ţesăturii).

Atunci cum o să-i placă mâna asta celui care are mâinile altfel făcute? De ce l-am opri din drum, să-i pierdem vremea cu vorbe de clacă, nimicuri strâmbe pentru el – şi, ce pare mai trist, să ne-o pierdem pe a noastră. E un noian între noi doi: doar buna cuviinţă ne apropie şi ne despart tot atât de iute. N-am fi nesocotiţi să credem că, ce e drept în capul nostru, nu se strâmbă în al lui ca într-o altă apă?

Admiţând, deci, ceea ce e probabil, că o carte imprimată caută urechea cuiva; pare evident că o caută pe a celor ce se aseamănă cu cine o scrise. Doi, trei, câţi…?”

Vă mulţumesc dacă aţi avut răbdare să citiţi până aici. Despre autor şi în ce carte apare textul de mai sus, veţi putea citi în numărul următor.

Publicitate