Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

„creier in aspic”

discutam zilele trecute cu o doamnă, a cărei aplecare spre cele sfinte şi frecventarea cu regularitate a slujbelor bisericeşti le găsesc întru totul admirabile, despre anumite practici lucrative ale slujitorilor bisericeşti. Şi împărtăşindu-ne din cele întâlnite de noi prin diferite parohii, numai ce mă trezesc că-mi scapă un porumbel pe gură şi pomenesc de practicarea obiceiului de a încasa bani şi la „puparea cucoanelor”. Dooaaaamne! îmi cer scuze, dau vina pe oboseală, mă corectez, mă refeream la icoane, dar după jumătate de minut o comit iar. Mergând pe stradă de la vizita respectivă îmi tot storceam creierii că de unde mi-a venit, de unde?! de unde?!,… când mă luminez şi realizez… că… ia citiţi aici.

Iunie 6, 2011 Posted by | La cireşe | 12 comentarii

Cu leapşa la cireşe

Pentru leapşa primită de la Elena, am mers la furat, la cireşe.

Să mă ierte Radu Cosaşu pentru prada ce i-am făcut-o!
Textul îi aparţine.

Odă

E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în construcţia celei mai dificile minuni: o propoziţiune perfect gramaticală.
Slavă, întîi de toate, conjuncţiei dar, aceea care – aşa cum Gombrowicz a descris-o ca nimeni altul şi nu e nimic de adăugat – de cum apare într-o prop. „dă viaţă imediat ideii“.
Slavă lui însă, pe care geniul calamburghez al lui Oscar Lemnaru l-a definit, în raportul său cu dar-ul vital, într-o seară, la Mogoşoaia, spunîndu-i cuiva bine încoţopenit în trufiile sale: „Dragul meu, toată lumea are un dar, dumneata ai un însă.“
Slavă adverbului cînd, care – nabab în bogăţia sa de sensuri – îşi poate permite chiar luxul să se repete în fastul melancoliei produse de un „din cînd în cînd“.
Slavă conjuncţiei (dar şi prepoziţiei) fără – aceea care ne dă, aproape paralizant, conştiinţa limitelor şi a micimilor în care ne zbatem, strălucindu-mi de mult, din copilărie, într-un titlu sfîşietor ca „Fără familie“.
Slavă conjuncţiei totuşi, o minunăţie – în logica unui gînd – de importanţa oxigenului pentru plămîni.
Slavă conjuncţiei dacă – teribila, înfricoşătoarea, sublima, singura, probabil, care acceptă să apară însoţită de vocativul unui o, „o, dacă…“ pentru a-şi îmblînzi cît de cît cruzimea cu care lucrează, peste tot, dar mai ales, în fotbal – pasiunea naţională.
Slavă conjuncţiei deşi, aceea care năzuieşte aproape eroic la o schimbare, la o inflexiune în diagnosticele şi concluziile fără de speranţă.
Slavă adverbului deja, care – oricît a fost de batjocorit ca o „vorbă venită de la jidani“, deşi Larousse-ul precizează că vine din franceza veche (des ja) – deţine cea mai vibrantă melodie pentru a exprima trecerea timpului.
Slavă prepoziţiei după, care se ţine de mine şi de creionul meu enervîndu-mă la culme, eu încercînd s-o alung precum Charlot, un cîine de pripas, dar ea nu şi nu, dovedindu-se de neînlocuit cu o insistenţă, aş zice, feminină.
Slavă adverbului tocmai, cel care ne dă iluzia – dragă neamului nostru – că putem ocoli, pe româneşte, tot ce-i precis şi exact în străineză (o nouă viaţă şi o veselă muzicalitate dîndu-i regionalismul tomnai în dicţia atroce a ultimului nostru dictator).
Slavă adverbului (dar şi conjuncţiei) cum, capabil să procreeze în complicatul precum şi în inefabilul cumva.
Slavă adverbului atunci, care de cîte ori se impune o face cu vigoarea unui piton de oţel înfipt în roca muntelui necunoscut pe care-l urcăm, frază cu frază; nu te poţi juca nevinovat cu atunci şi, mai ales, cu atunci cînd…
Slavă adverbului doar, de o senzualitate indicibilă cînd, lipindu-se de fără, se colează şi cu „poate“, dîndu-ne acea erecţie a siguranţei de sine în „fără doar şi poate“. Slavă lui chiar – după simţurile creionului meu, cel mai energizant dintre adverbe.
Slavă conjuncţiei ci, singura pe măsura forţei vitale din dar, cu aspectul ei de vrăbiuţă în jungla oricărei fraze, degajînd însă cu piuitul ei, energia unor adversative cu care inteligenţa înfruntă tot ceea ce prostia, cît un dinosaur, confundă.
Slavă adverbului (şi conjuncţiei) decît, fără de care nu putem stabili nimic pe lumea asta.
Slavă adverbului de o mîndră concizie aşa, care, totuşi, în frivolitatea lui, precum atîţia preşedinţi şi şefi dornici să se audă cît mai des, îşi îngăduie a se compromite prin aproximaţia dintr-un aşa şi aşa; dar omul îşi revine – căci care cuvînt nu e un om? – atunci cînd decretează un straşnic aşadar.
Slavă conjuncţiilor căci şi fiindcă, neodihnite în voluptatea lor sfîntă şi plicticoasă de a bate capul.
Slavă adverbului de liniştită superioritate umană asupra naturii, acelui fireşte, cel care îmi dă avînt pentru ca să-l ridic din conjuncturalul dispreţ în care, pe nedrept, este ţinut deci, insuportabilul adverb deci, imposibilul deci, inutil hulitul deci de care nu vom scăpa în decii decilor.

Text citit la festivitatea de decernare a premiilor Observatorului cultural şi încheiat cu urarea de neuitat a Titei Chiper: „Tandreţe şi desăvîrşire!“.

furat de aici

Aprilie 8, 2010 Posted by | La cireşe, Leapsa colorata | 6 comentarii

O mică schimbare

Am schimbat subtitlul blogului. Cel vechi, definea o etapă în evoluţia relaţiilor mele cu societatea blogosferică atât de specială pe care o frecventez. De fapt, nici noul subtitlu nu face excepţie. Schimbarea a fost determinată de lectura acestui text, şi confirmată (în sens ritualic 🙂 ) de textul imediat următor, care începe cu acest citat:

“Întinse braţul drept, cu palma în jos şi deschisă. Nu însemna că lua în stăpânire lumea exterioară, ci că observa dacă plouă. Şi când primi pe partea dorsală a mâinii răcoarea burniţei lente, încruntă din sprâncene. Dar nu pentru că l-ar fi deranjat ploaia aceea măruntă, ci pentru că era nevoit să deschidă umbrela. Era atât de elegantă, atât de zveltă, pliată şi în husa ei! O umbrelă închisă e la fel de elegantă pe cât e de urâtă una deschisă!. E o nenorocire că trebuie să te serveşti de lucruri, că trebuie să le foloseşti, uzul le deteriorează şi ajunge să distrugă orice frumuseţe. Funcţia cea mai nobilă a obiectelor este să fie contemplate”.

Februarie 3, 2010 Posted by | Despre mine, La cireşe, Literatură | 9 comentarii

La cireşe – ediţie specială

Unii fură cireşe, alţii le cultivă cu îndelungă răbdare, alţii le scot fără niciun efort din traista magică şi le risipesc precum Hansel şi Gretel, toate făpurile pădurii magice înfruptându-se din ele.

Cineva: eu m-am născut cu picioarele în x
ora 25: eu m-am născut cu picioarele în x şi 0 şi nu m-au operat, merg completând dalele şi pietrele cubice, cu diverse împiedicări. mai multe căzături la rând formează o linie.

Cineva: stiu ca pestele nu are gust de pui.
ora 25: dar puiul de peşte are gust de pui???

August 24, 2009 Posted by | La cireşe | 9 comentarii

La cireşe (II)

greguerías

Landele şi stepele află ce se mai întîmplă prin lume doar din ziarele aruncate pe ferestrele trenurilor.
Las landas y las estepas solo se enteran de lo que sucede en el mundo por los diarios que tiran por las ventanillas de los trenes.

Praful e plin de strănuturi vechi şi uitate.
El polvo está lleno de viejos y olvidados estornudos.

Pe pielea girafei au rămas întipărite frunzele din prima toamnă de după Facere.
A la jirafa se le imprimieron en la piel las hojas del primer otoño de la creación.

Elicopterul e un tirbuşon zburător.
El helicóptero es un sacacorchos que vuela.

În ziua în care o să se descopere un sărut fosil o să ştim că dragostea a existat şi în era cuaternară.
El día en que se encuentre un beso fósil se sabrá si el amor existió en la época cuaternara.

În Evul Mediu existau dentişti de creneluri.
En la Edad Media había dentistas de almenas.

Camionul încărcat cu sticle goale merge de parcă le-ar fi băut el singur pe toate şi s-ar fi cherchelit.
El camión cargado de botellas vacías parece que se las ha bebido él solo y va ya borracho.

Ninsoare : picături de ploaie cu paraşute.
Nieve : lluvia en paracaídas.

Printre ruine, asistăm uneori la spectacolul înduioşător al unei coloane invalide care se sprijină de o coloană dreaptă şi ocrotitoare.
En las ruinas se presencia el caso conmovedor de la columna inválida que se apoya en la columna firme y sostenedora.

ruinas2

Cînd plouă, pe firele de telegraf rămîn agăţate nişte lacrimi care întristează telegramele.
En los hilos des telégrafo quedan, cuando llueve, unas lágrimas que ponen triste los telegramas.

Aşa cum albinele melifică, amanţii idilifică.
Así como las abejas melifican, los amantes idilifican.

Scriitoarea aceea îşi scria romanele cu vîrful umbrelei, ca să le facă mai frivole şi mai mondene.
Aquella escritora escribía sus novelas con la punta del paraguas para que fuesen más frivolas y mundanas.

În fildeş luceşte chelia secolelor trecute.
En el marfil reluce la calva de los siglos.

Fiecare kilogram de cafea conţine trei kilograme de parfum de cafea.
Cada kilo de café tiene tres kilos de olor a café.

Crocodilii sînt valize de pe vremea faraonilor.
Los cocodrilos son baúles des tiempo des Faraones.

Liftul ne aşteaptă ca un Buda care urcă şi coboară.
El ascensor nos espera como un Buda de sube y baja.

Noaptea era atît de luminoasă, încît se vedeau submarinele ascunse.
Era tan clara la noche que se veían los submarinos escondidos.

Cel ce bea dintr-o ceaşcă intră la un moment dat în eclipsă de ceaşcă.
El que bebe en taza, hay un momento en que sufre eclipse de taza.

taza

Ramón Gómez de la Serna, Total de greguerías, Aguilar, Madrid, 1962.

Furată de la caligraf

Furată de la anaayana

August 21, 2009 Posted by | La cireşe, Muzică | 22 comentarii

La cireşe (I)

Cronica păsării arc

August 15, 2009 Posted by | La cireşe, Muzică | Lasă un comentariu

La cireşe – episod pilot!

parintele: dumnezeu nu e nici tanar, nici batran, nici femeie, nici barbat, nici alb, nici negru …
ricardo darin: ala nu e dumnezeu, parinte, e michael jackson …

cinemavictoria

Proverbe

vorba multă la nevoie se cunoaşte
prietenul, sărăcia omului

drumul spre iad este mama înţelepciunii
perseverenţa este cu bune intenţii

cine seamănă vînt culege primăvară
cu o floare nu se face furtună

oblic

August 10, 2009 Posted by | La cireşe | 4 comentarii