Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Nori de exterior

Cum să vă descriu eu vouă? Sunt casele acelea vechi, înalte, cu frontispicii şi cupole în filigran. Tu stai în intersecţie şi aştepţi. Te-a cuprins liniştea pentru că ce e greu a trecut (cel puţin aşa crezi tu şi de fapt aşa şi este). Priveşti în josul străzii, spre capătul ei, care se deschide în vechea piaţă, largă şi ocupată de un parc în mijlocul căruia e o statuie (pe care nu o vezi de unde stai tu acum). Dar pentru prima oară după mult timp vezi norii. Nicio deosebire de formă, culoare, aspect între ei şi cupolele caselor. Doar că sunt ceva mai sus, nu cu mult. Şi prima impresie, dar foarte puternică, e că norii aparţin străzii, că aparţin oraşului, că poţi să îndrumi un străin spunându-i „cum ieşi din piaţă pe partea cu norii e anticariatul”, sau le poţi spune prietenilor „ne întâlnim sâmbătă la ceainăria aia de sub nori”.

Anunțuri

Iulie 18, 2012 Posted by | Că n-am mai postat demult | 19 comentarii

pe vremea mea…

…nu erau camere de luat vederi la bac şi nu se copia. Cel puţin la română… Lucrările plezneau de originalitate şi limba se revărsa într-un şirag de perle rare. Până astăzi mă mir cum de am fost singurul din generaţia mea care a observat, în lucrarea de bacalaureat, că „Baiazid!” e la imperativ. Doar era evident.

Iulie 10, 2012 Posted by | Că n-am mai postat demult | 17 comentarii

Publish

Intrat cu pick-hammerul în conglomeratul sedimentat de cărţi cumpărate încă dinainte de ’89 şi necitite. Dislocat Strindberg, Hamsun, Danilo Kiš.

Strindberg – „Salonul Roşu„, „Saloanele gotice” – amar (cu rare puseuri de umor şi ironie), misoginism robust (dar nemolipsitor 🙂 ), despre politică (atunci ca şi acum – ah, şi să nu uit: unui personaj îi e ruşine de suedia lui, suedia care n-a făcut nimic remarcabil în toată istoria ei spre deosebire de români, care nu i-au lăsat pe turci să intre în europa), despre modernism în artă (trimful părţii asupra întregului, etc).

Hamsun – „Copii ai timpului lor”. Copertă tristă (nu-ţi vine să iei cartea în mână). Prima impresie: surprinde tonul colocvial, de „fiţi atenţi că vă povestesc şi e ceva…”. Îmi aminteşte de un scriitor american căruia i-am uitat numele. Plăcută la citit. Iarăşi despre aristocraţie la apusul ei. Personajele creionate savuros. Scurte secvenţe impresioniste: impresii fugare (aproape haiku-uri), elemente exterioare pentru a caracteriza un personaj, o situaţie, un peisaj. Clar! Sunt fan Hamsun de la prima lectură.

Măi, şi veni Danilo Kiš. Cu „Clepsidra„. Păi aici găsii de toate. Puneri în abis la tot pasul. Perspective “sub specie aeternitatis” (că tot am interiorizat expresia asta în postul anterior). Ironia aceea central-europeană amintind de Bohumil Hrbal: revanşa gestului cotidian faţă de băţoşenia (im)posturii atotştiutoare, atotveghetoare, atotsuspicioase. Sprea marea mea plăcere: două pagini scrise în tehnica pe care o foloseam eu când cel mic începea să plângă pe stradă: uite, „aici stă Vasile, care are cinşpe kile”, „aici stă Grigore, care a lipsit la ore”, „aici stă Ginel, care n-are un cercel” etc., şi pe loc se potolea, uitându-se cu ochi mari la casa pe lângă care tocmai treceam…

Hai, acum, să-i dau Publish, fără atâtea fasoane, că deja simt că-mi e dor de gestul ăsta.

Iunie 8, 2012 Posted by | Că n-am mai postat demult | 4 comentarii