Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

se vede prin tristeţe

„Imaginaţia, gândirea pot fi maşini admirabile ca atare, însă ele pot fi inerte. Atunci suferinţa le pune în mişcare!”

Durerea „nu ar fi mai puţin indispensabilă spre a ne reîntoarce către adevăr, spre a ne obliga să luăm lucrurile în serios, smulgând buruienile obişnuinţei, ale scepticismului, uşurătăţii, indiferenţei. Este adevărat că acest adevăr, care nu este compatibil cu fericirea, cu sănătatea, nu este nici cu viaţa. Durerea sfârşeşte prin a te ucide. „

din Marcel Proust – Timpul regăsit.

Singurele mele două încercări de proză relativ reuşite s-au datorat unui moment de tristeţe suficient de adâncă, pentru a împrumuta celor două personaje numai caractere reale, adevărate, din fluxul memoriei mele, în timp ce a treia, total nereuşită (văd că am şi eliminat postarea), a fost scrisă într-un moment neutru (nici vesel şi nici trist).

„Ideile sunt înlocuitoare ale supărărilor; în momentul când acestea se preschimbă în idei, ele îşi pierd o parte din efectul vătămător asupra inimii noastre şi chiar, în primul moment, transformarea în sine emană deodată bucurie.”

Îmi luasem de la anticariat Beckett despre Proust, spre a mă delecta, după ce voi fi terminat „În căutarea timpului pierdut” cu descifrările paralele ale ilustrului cititor. Parcurgând, însă, paginile „Timpului regăsit”, nu văd ce ar mai putea adăuga Beckett în eseul său (altceva decât Beckett despre Beckett via Proust), când Proust îşi explicitează, pe îndelete şi fără rest, întregul demers artistic. Am impresia că am parcus o culegere (excelentă) de probleme şi acum, în virtutea inerţiei, citesc şi capitolul de rezolvări.

Rog (din suflet) să fiu contrazis.

Anunțuri

Iunie 30, 2010 Posted by | De ce citim Proust ? | 10 comentarii

persoane şi personaje

M-a frapat la persoanele pe care le cunosc mai bine, cu care îmi petrec mai mult timp şi, care, prin aceasta, îmi povestesc mai mult, că povestirile, mai degrabă personajele care populează povestirile fiecăruia seamănă între ele şi mi-am dat seama, cunoscându-i şi pe ei mai bine, că seamănă cu persoanele care ar dori ele să fie.

Prima persoană, un coleg de liceu, timp îndelungat colegi de bancă: fiecare personaj al povestirilor sale avea o trăsătură de caracter sau de comportament excentrică, ceva exotic, ceva deosebit. Lăsând la o parte faptul că m-am prins că uneori vorbea chiar despre el, pretinzând că e vorba de altcineva, toată viaţa lui a încercat, oricât s-a luptat împotriva acestei tendinţe, să aibă o aură excentrică. Îşi lăsase barbă şi avea părul lung prins într-un batic de pirat – în spital, lucrând ca medic de ER. (A fost o circumstanţă stranie ca, ajungând cu mama pe salvare – asta se întâmpla în 1994 -, plecaserăm din Arad pentru a se interna la Timişoara, să dăm chiar de el la „primire”, sau cum se cheamă, şi a asistat chiar şi la operaţie. Seara, ieşeam pe o terasă din apropierea spitalului, şi discutam despre ultimele lecturi, despre cum ne plăcuse amândurora „pluta de piatră” a lui saramago.)

A doua persoană, mare amator (mai mult ca spectator) de sport şi de competiţii: fiecare personaj din povestirile sale excela într-un domeniu, era un „mic campion” în domeniul său, oricare ar fi fost acela. A reuşit, la rândul lui, să pregătească cu mult succes, elevi pentru olimpiadele de matematică.

Al treilea: povestirile lui erau populate cu oameni practici, oameni care găseau slouţii ingenioase, de multe originale, la tot felul de probleme de orice natură. Nici cea mai mică acţiune a lui nu era lipsită, în fundal, de un eşafodaj complex de prezumţii şi tehnici elaborate de-a lungul a generaţii de semeni întru raţiune puşi în circumstanţe asemănătoare. Simplul fapt al traversării unei străzi era, alături de el, o aventură spirituală, un melanj fascinant de geometrie în spaţiu, calcul al probabilităţilor, psihologie şi cinetică aplicată.

Mi-am amintit aceste lucruri citind următoarele rânduri din Proust: „Ca un geometru care, despuind lucrurile de calităţile lor sensibile, nu vede decât substratul lor linear, aşa-mi scăpa ceea ce povesteau oamenii, căci ceea ce mă interesa pe mine era nu ce voiau ei să spună, ci felul cum o spuneau în măsura în care le dezvăluia caracterul.”

Iunie 26, 2010 Posted by | De ce citim Proust ? | 6 comentarii

atelierul unui artist…

„Când m-am pomenit singur acasă, aducându-mi aminte că făcusem un drum după-amiază cu Albertine, că voi cina poimâine cu doamna de Guermantes şi trebuie să răspund unei scrisori a Gilbertei, trei femei pe care le iubisem, mi-am spus că viaţa noastră socială este ca atelierul unui artist, plin de schiţe lăsate în părăsire, în care am crezut un moment că ne-am putea fixa nevoia unei mari dragoste, dar nu m-am gândit că, uneori, dacă schiţa nu e prea veche, se poate întâmpla să o reluăm şi să facem din ea o operă cu totul alta şi poate chiar mai însemnată decât aceea pe care o plănuisem la început.”

„Quand je me retrouvai seul chez moi, me rappelant que j’avais été faire une course l’après-midi avec Albertine, que je dînais le surlendemain chez Mme de Guermantes, et que j’avais à répondre à une lettre de Gilberte, trois femmes que j’avais aimées, je me dis que notre vie sociale est, comme un atelier d’artiste, remplie des ébauches délaissées où nous avions cru un moment pouvoir fixer notre besoin d’un grand amour, mais je ne songeai pas que quelquefois, si l’ébauche n’est pas trop ancienne, il peut arriver que nous la reprenions et que nous en fassions une oeuvre toute différente, et peut-être même plus importante que celle que nous avions projetée d’abord.”

Atacaţi, vă rog! 🙂

Decembrie 4, 2009 Posted by | De ce citim Proust ? | 43 comentarii

sunt acolo…

„Nu profităm deloc de viaţa noastră, lăsăm neisprăvite, în amurgurile de vară sau în nopţile timpurii de iarnă, clipele care ni se păruseră totuşi că puteau cuprinde puţină linişte sau plăcere. Dar aceste clipe nu sunt cu desăvârşire pierdute. În momentul în care, la rândul lor, cântă noi clipe de plăcere care s-ar scurge tot atât de firave şi liniare, ele le aduc temelia, consistenţa unei bogate orchestraţii. Se desfăşoară astfel până ce ating una din acele acele fericiri tip pe care o găseşti numai din când în când, dar care continuă să existe…”

„Nous ne profitons guère de notre vie, nous laissons inachevées dans les crépuscules d’été ou les nuits précoces d’hiver les heures où il nous avait semblé qu’eût pu pourtant être enfermé un peu de paix ou de plaisir. Mais ces heures ne sont pas absolument perdues. Quand chantent à leur tour de nouveaux moments de plaisir qui passeraient de même aussi grêles et linéaires, elles viennent leur apporter le soubassement, la consistance d’une riche orchestration. Elles s’étendent ainsi jusqu’à un de ces bonheurs types, qu’on ne retrouve que de temps à autre mais qui continuent d’être…”

PROUST – LE COTE DE GUERMANTES

trad. RADU CIOCULESCU

Decembrie 1, 2009 Posted by | De ce citim Proust ? | 18 comentarii

… o parte din lumea exterioară …

Marcel-Proust-1„Am aşezat-o pe bunica pe o bancă şi m-am dus să caut o trăsură. Ea, în inima căreia mă situam totdeauna ca să judec cea mai neînsemnată fiinţă, mi-era acum închisă, devenise o parte din lumea exterioară şi, mai mult decât unor simpli trecători, eram silit să-i ascund ceea ce credeam despre starea ei, să-i ascund îngrijorarea mea, despre care nu i-aş fi putut vorbi cu mai multă încrede decât unei străine. Acum, îmi restituia gândurile, durerile pe care încă din copilărie i le încredinţasem pentru totdeauna.'”

grandmother„Je fis asseoir ma grand’mère sur un banc et j’allai chercher un fiacre. Elle, au coeur de qui je me plaçais toujours pour juger la personne la plus insignifiante, elle m’était maintenant fermée, elle était devenue une partie du monde extérieur, et plus qu’à de simples passants, j’étais forcé de lui taire ce que je pensais de son état, de lui taire mon inquiétude. Je n’aurais pu lui en parler avec plus de confiance qu’à une étrangère. Elle venait de me restituer les pensées, les chagrins que depuis mon enfance je lui avais confiés pour toujours.”

Aici îmi fac reclama la proiectul Portiţa zilnică de Georges Brassens.

August 27, 2009 Posted by | De ce citim Proust ? | 5 comentarii

Ce bine seamănă…

Ce bine seamănă blogosfera cu saloanele proustiene! Cu vizite şi vizitatori, cu cercuri de „credincioşi” precum cei ai d-nei Verdurin. Cu cercuri înalte, sofisticate, inteligente, unele chiar organizând întâlniri personale, periodic sau nu. Vin apoi, deosebirile. În postura de „nou vizitator”, rişti. Te fofilezi printre cei ai casei, nu te-a invitat nimeni, nu te prezintă nimeni, te bagi şi tu acolo, încercând, eventual să nu fii inoportun, să prinzi un hiatus, un moment de tăcere…

August 19, 2009 Posted by | De ce citim Proust ?, Despre mine | 5 comentarii

„Vedem întotdeauna fiinţele iubite…”

Cum a fost posibil? Acum vreo 15-16 ani, stăteam pe terasa unei cofetării şi savuram un suc. La un moment dat, observ că pe trotuar trece o persoană care îmi pare cunoscută. „Mătuşă-mea o fi?”, mă gândesc eu. Când, deodată, lovitură de trăznet, îmi dau seama că era maică-mea! Şi locuiam la părinţi! Vag, plutea în creierul meu o explicaţie a straniului fenomen. Şi iată ce citesc în Proust:

„Vedem întotdeauna fiinţele iubite numai în sistemul însufleţit, mişcarea veşnică a neîncetatei noastre dragoste, care, înainte de a lăsa ca imaginile pe care ni le înfăţişează faţa lor să ajungă la noi, le tîrăşte în vârtejul lor, le aruncă peste ideea pe care ne-o facem de totdeauna despre ele, le face să adere la ea, să coincidă cu ea.”

„Nous ne voyons jamais les êtres chéris que dans le système animé, le mouvement perpétuel de notre incessante tendresse, laquelle, avant de laisser les images que nous présente leur visage arriver jusqu’à nous, les prend dans son tourbillon, les rejette sur l’idée que nous nous faisons d’eux depuis toujours, les fait adhérer à elle, coïncider avec elle.”

Or, eu atunci am privit ca un străin pe un străin. Normal că nu am recunoscut-o din prima!

August 11, 2009 Posted by | De ce citim Proust ?, Despre mine | 11 comentarii

Asupra caror indemnuri…

„Cunoaştem caracterul celor ce ne sunt indiferenţi, cum l-am putea sesiza pe acela al unei fiinţe care se confundă cu viaţa noastră, pe care în curând n-o mai despărţim de noi, asupra căror îndemnuri nu încetăm de a făuri ipoteze pline de îngrijorare, mereu remaniate”.

Hm. „…asupra căror îndemnuri…”. Aţi înţeles ceva?

Hai sa vedem ce scrie acolo:

„Nous connaissons le caractère des indifférents, comment pourrions-nous saisir celui d’un être qui se confond avec notre vie, que bientôt nous ne séparons plus de nous-même, sur les mobiles duquel nous ne cessons de faire d’anxieuses hypothèses, perpétuellement remaniées.”

Deci, „…sur les mobiles duquel…”, mot-a-mot: „…asupra mobilurilor căreia…”. Parcă e mai limpede acum.

Iulie 30, 2009 Posted by | De ce citim Proust ? | 4 comentarii

Substantivul

Intr-o fraza din Proust nu gaseam substantivul corespunzator unui pronume,

… cand realitatea se da inapoi si se suprapune pe ceea ce am visat timp atat de indelungat, ea ni-l ascunde pe de-a-ntregul…

pe cine ni-l ascunde?

Am mers la original: „quand la réalité se replie et s’applique sur ce que nous avons si longtemps rêvé, elle nous le cache entièrement.”

Deci ne ascunde „ceea ce am visat timp atat de indelungat” .
„Ce que nous avons si longtemps rêvé” se poate inlocui in franceza cu „le” din ” elle nous le cache”. Dar in romana?!!!

Pentru a ne bucura la adevarata masura de un vis implinit, am vrea sa pastram caracterul de intangibilitate pe care il avea inainte. Dar nu mai putem, pentru ca atunci „… cand realitatea se da inapoi si se suprapune pe ceea ce am visat timp atat de indelungat, ea ni-l ascunde pe de-a-ntregul…”

Iulie 27, 2009 Posted by | De ce citim Proust ? | Lasă un comentariu

Confirmare

Citat din Proust, gasit pe net, care confirma asertiunea mea de ieri.

„Fiecare cititor este, atunci când citeşte, propriul său cititor. Opera scriitorului nu este decât un fel de instrument optic pe care îl oferă cititorului pentru a-i permite să discearnă ceea ce, fără acea carte, nu ar fi văzut poate în el însuşi.”

Iulie 25, 2009 Posted by | De ce citim Proust ? | 2 comentarii