Simbolism

Zice AC în DV (amândoi îmi plac) că stoicismul era atât de cool încât nici nu mai era nevoie de creștinism și că „teologia are o problemă în plus pentru a justifica credința”. Teologia trebuie, care va să zică, să justifice credința și deci, la rigoare, să justifice venirea lui Iisus în lume. Greu, Doamne-Ți mulțam că nu-s teolog.

Citim, apoi, în Schmemann, „… același act al binecuvântării (apei) poate să însemne revelarea adevăratei „naturi” și adevăratului „destin” al apei, și astfel ale lumii, el poate fi epifania și împlinirea „sacramentalitătii” lor”.

Dar, apa e sfințită doar pentru cei care au participat, au ascultat cu atenție pătrunzătoare (așa cum o carte înseamnă Ceva, doar pentru cine a citit-o), pentru că, zice…

… mai încolo: „Simbolul este mijloc de cunoaștere a ceea ce nu poate fi cunoscut altfel, pentru că aici cunoașterea depinde de participare – întâlnire vie cu și pătrundere în acea „epifanie” a realității care este simbolul.”

Aaa, păi dacă o dăm pe simbolism atunci e simplu: a venit pentru că a auzit materia plângând.

Publicitate