armistiţiul din bibliotecă

Când am terminat de citit O mie şi una de nopţi (of, când o să scap de holismul ăsta sâcâitor!!!) mi-am zis că musai tre’ să aflu ce zice şi Borges de „cartea” asta. N-am găsit unde am căutat atunci, dar am găsit între timp.

„Aşadar, în titlul O mie şi una de nopţi avem de-acum ceva foarte important, avem ideea unei cărţi infinite şi, în mod virtual, aşa este. Arabii spun că nimeni nu poate citi O mie şi una de nopţi pînă la sfîrşit, nu din plictiseală ; motivul este sentimentul că această carte este infinită şi aşa este de fapt.

[…]

Eu am acasă cele şaptesprezece volume ale versiunii lui Burton. Ştiu că niciodată nu le-aş fi putut citi pe toate, dar ştiu, de asemenea, că aici sînt Nopţile aşteptîndu-mă. Ştiu că viaţa mea poate fi nefericită, că viaţa mea poate avea suişuri şi coborîşuri, ca toate vieţile, însă aici vor sta cele şaptesprezece volume ale lui Burton aşteptîndu-mă ; aici va sta această lume, această specie de eternitate –O mie şi una de nopţi ale Orientului.

De asemenea, după cum se ştie, este un alt scriitor, pe care dumneavoastră probabil îl cunoaşteţi, şi pentru a cărui operă trebuie să-i mulţumim cu toţii : Chesterton, care este moştenitorul lui Stevenson. Nu este nici un dubiu, cred, că Londra fantastică în care se petrec aventurile lui Padre Brown, de exemplu, n-ar fi existat dacă el nu l-ar fi citit pe Stevenson. Iar Stevenson n-ar fi scris Noile o mie şi una de nopţi dacă n-ar fi citit O mie şi una de nopţi. Deci, O mie şi una de nopţi n-au murit. Alcătuiesc o carte atît de vastă, încît nu e necesar să fie citită ; ea este parte din memoria noastră, este parte din memoria umanităţii şi va continua să fie aşa, şi va continua să se ramifice la nesfîrşit.”

Jorge Luis Borges – Cărţile şi noaptea, Junimea 1988, trad. V.Pop

Omul, „bibliotecar imperfect”? „Vina” de a nu-şi cunoaşte biblioteca în întregime?

Publicitate