Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

efigia


EFÍGIE s. f. chipul unui suveran, al unui om de stat (bugetar, care va să zică, n.m. bsg), de știință etc., reprezentat pe o monedă, medalie, marcă poștală. ♢ imagine a unei persoane; portret care redă doar asemănarea fizică. (< fr. effigie, lat. effigies)

Clasa a XII-a, spre sfârşit. În pregătire: bac, admitere, tablou de absolvire, bal, sonete, etc. Vin pozele de tablou, prima variantă, neretuşată. Eu nu sunt acolo (de obicei nu sunt, dar acesta e un alt subiect), îmi iau colegii poza. „Cum ai reuşit? Arăţi ca un actor american!” După o săptămână vin pozele definitive, retuşate. Retuşiseră. Mă privaseră de glamour-ul hollywood-ian, iar colegii, cu inima la loc, constatau că din poză, îi privea încruntat, doar un viitor inginer electronist, menit să pună (n)umărul la realizarea idealului ceauşist, acela ca numărul inginerilor să-l depăşească pe cel al intelectualilor!

De-a lungul timpului, ezitând între cele două extreme de mai sus, portretul meu redă (doar) asemănarea fizică cu trăsătura mea principală de caracter (sau de ce-o fi): refuzul de a mă maturiza! (Grow up!). O colegă îmi spunea, deunăzi, că eu la o sută de ani o să arăt de optzeci. Pe un alt coleg l-am văzut, nerevenit din starea de şoc indusă de aflarea vârstei mele, întrebând pe coridoare orice coleg întâlnit în cale: „Tu câţi ani ai?”, „Tu câţi ani ai?”…

Am găsit într-o carte, pe post de semn, o poză trecută (cam acoperită de jpeg, săraca!), back in 1994.

Am căutat prin calculator „asemănări” mai recente DAR: am găsit doar de la aniversări sau de la grătarele de sub nucul din capătul grădinii. Or, cele de la aniversări arată oboseala: cearcănele şi privirea pierdută a omului fugit în ultima clipă de la serviciu, cu gândul încă acolo, întrebându-se dacă s-a cântat deja „La mulţi ani”-ul sau urmează?! Nici cele de sub nuc nu sunt bune, în procesul de „ieşire la grătar” golirea paharelor fiind o activitate cu mult mai stringentă şi mai urgentă decât făcutul pozelor. Pe lângă aceasta, nu ştiu, ieşirea în natură, la soare, a lui homo computerus computerus se lasă cu ochi mijiţi, expresie de om rupt dintr-ale sale…

Cam scurtă introducerea. Era mult mai mult de brodat aici. Unde-i  butonul Publish? Nu-l găsesc niciodată când am nevoie de el! Gata, l-am găsit: EFIGIA să fie, atunci, aceasta .

Reclame

mai 20, 2010 - Posted by | ce se dă şi ce se cerne

3 comentarii »

  1. […] puneri în legătură: efigia; sunet special; o poveste continuă în alta; renunţarea; sirena; ficţiunea… Lasă un […]

    Pingback de Nocturne… « Dumitru Agachi’s Weblog | mai 20, 2010 | Răspunde

  2. Exact asa imi imaginam si eu ca esti! 🙂 E de bine!

    Comentariu de Elena | mai 23, 2010 | Răspunde

  3. Am optat pentru apolinic în detrimentul dionisiacului! 🙂

    Comentariu de beausergent | mai 26, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: