Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Plume: Revoluţii

Pentru integrala Plume aici.

Plume la restaurant

Plume îsi lua masa la restaurant, când seful de sala se apropie de el, îl privi cu asprime si-i spuse cu o voce stinsa si misterioasa : «Ceea ce aveti dumneavostra acolo, în farfurie, nu figureaza în meniu…»

Plume se scuza numaidecât.

– Cum sa va spun, zise el, fiind grabit, n-am mai apucat sa consult meniul. Am comandat la întâmplare un cotlet, gândindu-ma ca poate-l aveti sau, în caz ca nu-l aveti, ca se va gasi vreunul cu usurinta prin vecini, dar eram gata sa comand orice altceva, în lipsa de cotlete. Chelnerul, fara sa se arate cine stie ce mirat, a plecat si mi l-a adus la putin timp dupa aceea si cam asta e…

Fireste, am sa i-l platesc atât cât face. Arata bine, nu zic nu. Am sa-l platesc fara sa ezit. Daca as fi stiut, as fi ales cu placere alt fel de carne sau doar un ou, fiindca oricum nu prea mai mi-e foame. Am sa va platesc imediat.

Totusi, seful de sala nu se clinteste din loc. Plume se simti tare stânjenit. Dupa câtva timp, ridicându-si ochii… hopa ! dinaintea lui se gasea acum seful localului…

Plume se scuza numaidecât.

– Nu stiam ca, zise el, cotletele nu figureaza în meniu. Nici macar nu l-am consultat, fiindca vad foarte prost si nu am lornionul la mine iar când citesc mi-e întotdeauna foarte rau. Am comandat primul lucru care mi-a venit în minte, mai degraba pentru a stârni alte propuneri, decât pentru ca acesta ar fi pe gustul meu. Chelnerul, fiind fara îndoiala preocupat, n-a stat sa se gândeasca prea mult, mi l-a adus iar eu, aiurit de altfel, m-am apucat sa manânc, în sfârsit… am sa va platesc chiar dumneavoastra, fiindca tot sunteti aici.

Totusi, seful localului nu se clinteste din loc. Plume se simte din ce în ce mai stânjenit. În vreme ce-i întinde o bancnota, vede dintr-odata mâneca unei uniforme ; un agent de politie se afla dinaintea lui.

Plume se scuza numaidecât.

– Cum sa va spun, el intrase acolo pentru a se odihni putin. Dintr-odata, îi striga unu-n fata : «Si pentru domnu’ ? Ce sa fie ?» – «Oh… un tap de bere.» spuse el. «Si p’orma ?…» striga chelnerul suparat ; si atunci, mai mult pentru a scapa de el, decât dintr-un alt motiv : «Ei bine, un cotlet !»

Nici nu se mai gândea la asta, când i-l aduse într-o farfurie ; atunci, pe bune, cum era acolo dinaintea lui…

– Sa stiti ca ar foarte dragut din partea dumneavoastra dac-ati vrea sa aranjati aceasta chestiune. Asta-i pentru dumneavoastra.

Si-i întinde o hârtie de-o suta de franci. Auzind niste pasi îndepartându-se, crezu c-a scapat. Însa acum dinaintea lui se afla comisarul.

Plume se scuza numaidecât.

– Îsi daduse întâlnire cu un prieten. Degeaba-l cautase toata dimineata. Asa încât, cum stia ca prietenul lui întorcându-se de la serviciu trecea pe aceasta strada, intrase aici, se asezase la o masa, lânga ferestra, si cum, pe de alta parte, asteptarea putea fi îndelungata si pentru ca nu vroia sa lase impresia ca tine la bani, comandase un cotlet ; ca sa aiba ceva în fata. Nu se gândise macar o clipa sa-l manânce. Însa, avân-du-l dinaintea lui, în mod mecanic, fara sa-si dea seama câtusi de putin ce facea, se apucase sa-l manânce.

Trebuie spus ca nu s-ar fi dus la restaurant pentru nimic în lume. Nu ia masa decât acasa. Din principiu. E vorba de o simpla distractie, asa cum i se poate întâmpla oricarui om enervat, o inconstienta trecatoare ; nimic altceva.

Însa comisarul, chemându-l la telefon pe seful sigurantei : «Haide, îi spuse lui Plume, întinzându-i receptorul. Lamuriti lucrurile odata pentru totdeauna. Asta este singura sansa de salvare pe care-o aveti.» Iar un agent, împingându-l cu brutalitate îi zise : «Acu’ vine vorba s-o iei pe drumu’ al drept, ai ?» Si, cum pompierii îsi faceau intrarea în restaurant, seful localului îi spuse : «Uitati-va ce pierdere pentru localul meu. Ce nenorocire !» Si îi arata sala pe care consumatorii o parasisera în graba.

Cei de la Serviciile Secrete îi zisera : «O sa iasa rau, va spunem noi. Mai bine declarati adevarul gol-golut. Nu e prima data când avem de-aface cu asa ceva, sa stiti. Când lucrurile iau aceasta întorsatura, înseamna ca-i de rau.»

În acest timp, o namila de agent îi strecura peste umar : «Auzi, nu pot sa fac nimic. Asta-i ordinu’. Daca nu deschizi pliscul, dau. ’Teles’ ? Zii ! Ca t-am spus. Daca nu te-aud, dau.»

Henri Michaux

traduction © Linda Maria Baros

Pentru integrala Plume aici.

Anunțuri

Martie 13, 2010 Posted by | Plume | Lasă un comentariu

Plume reloaded

Pentru integrala Plume aici.

HENRI MICHAUX

ÎNDELETNICIRILE MELE

Rareori pot vedea pe cineva fără să-l bat. Alţii preferă monologul interior. Eu nu. Prefer să mă bat.
Există oameni care se aşează în faţa mea la restaurant şi nu zic nimic, rămân un timp, pentru că sunt hotărâţi să mănânce.
Iată unul.
Mi ţi-l înhaţ şi poc,
Mi ţi-l înhaţ din nou şi poc,
Îl spânzur de cuier.
Îl spânzur din nou,
Îl dau jos,
Îl trântesc pe masă, îl înghesui şi-l înăbuş.
Îl spurc, îl înec.
Îşi revine.
Îl iau la bătaie, îi înmoi oasele (încep să mă irit, trebuie să isprăvesc odată), îl grămădesc, îl strâng, îl adun şi-l bag în pahar şi îi golesc ostentativ conţinutul pe jos, şi îi spun chelnerului „Adu-mi, dar, un pahar mai curat”.
Dar mă simt cam rău, achit prompt nota de plată şi plec.

M E S  O C C U P A T I O N S

Je peux rarement voir quelqu’un sans le battre. D’autres préfèrent le monologue intérieur. Moi non. J’aime mieux battre.
Il y a des gens qui s’assoient en face de moi au restaurant et ne disent rien, ils restent un certain temps, car ils ont décidé de manger.
En voici un.
Je te l’agrippe, toc.
Je te le ragrippe, toc.
Je le pends au portemanteau.
Je le décroche.
Je le repends.
Je le décroche.
Je le mets sur la table, je le tasse et l’étouffe.
Je le salis, je l’inonde.
Il revit.
Je le rince, je l’étire (je commence à m’énerver, il faut en finir), je le masse, je le serre, je le résume et l’introduis dans mon verre, et jette ostensiblement le contenu par terre, et dis au garçon: «Mettez-moi donc un verre plus propre.»
Mais je me sens mal, je règle promptement l’addition et je m’en vais.

Pentru integrala Plume aici.

Martie 8, 2010 Posted by | Plume | 9 comentarii

Un om linistit

Un om linistit

Stând cu mâinile întinse în afara patului, Plume se mira ca nu atinge peretele. «Ca sa vezi, se gândi el, l-au mâncat furnicile…» si adormi la loc.

Putin dupa aceea, nevasta-sa îl însfaca si-l scutura : «Ia uite-te, lenesule ! îi spuse ea. În vreme ce tu îti vedeai de dormit, ne-a furat unu’ casa.» Într-adevar, de jur-împrejur, se întindea, limpede, cerul. «Eh, daca asta e, asta e» se gândi el.

Putin dupa aceea, se auzi un zgomot. Era un tren care venea spre ei în goana mare. «Dupa aerul grabit pe care-l are, se gândi el, o sa ajunga sigur înaintea noastra» si adormi la loc.

Pe urma, îl trezi frigul. Era plin de sânge. Câteva bucati din nevasta-sa zaceau pe-alaturi. «Odata cu sângele, se gândi el, întotdeauna ies la iveala multe neplaceri ; as fi fost foarte fericit, daca trenul asta ar fi putut sa nu treaca pe-aici. Dar, de-acum, fiindc-a trecut…» si adormi la loc.

– Sa vedem, spunea judecatorul, cum explicati faptul ca nevasta dumneavoastra s-a ranit asa de tare încât a fost gasita ciopârtita în opt bucati, fara ca dumneavoastra, care erati lânga ea, sa fi putut face macar un gest pentru a împiedica acest lucru, ba chiar fara sa bagati de seama. Iata care este dilema. În asta sta toata chestiunea.

– În aceasta problema, nu pot sa-l ajut, se gândi Plume si adormi la loc.

– Executia va avea loc mâine. Acuzat, ai ceva de adaugat ?

– Iertati-ma, dar n-am urmarit chestiunea, spuse el. Si adormi la loc.

Henri Michaux

traduction © Linda Maria Baros


Februarie 11, 2010 Posted by | Confesiunile unui om bun, Literatură, Plume | 27 comentarii