leapşa de la unicorn (mai numită şi leapşa „celor 7 întrebări”)

I. Daca ati avea o super-putere care ar fi si la ce anume ati folosi-o in primul si in primul rand! pe bune!!!

pe buuune?

să fiu mai bun în meseria mea decât sunt acum. 🙂

mi-aş căuta un loc de muncă mai bine plătit. (tăietura e later edit – între timp mi-am văzut fluturaşul cu salariul 25%-izat. ce nu face omul pentru restabilirea macroechilibrelor economice! 🙂 )

second choice: world peace !

II. Cel mai prost film vizionat lately.

Law abiding citizen.

III. Peste ce zi a saptamanii ati sari daca s-ar putea?

sunt zile peste care aş sări, într-adevăr…

dar când îmi dau seama e, în general, prea târziu. şi atunci îmi forţez imaginaţia să le uit (să sar peste ele, din urmă, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat).

IV. Intre o ora de somn in plus dimineata / o masa in plus pe zi / 100 de lei in plus la salariu ce ati alege

chestia asta cu 100 de lei în plus la salariu pun pariu că e păcăleală (scăzute în plus la salar, sau cum?). deci nu mai cred nimic! la fel şi ora de somn în plus dimineaţa e iluzorie pe stomacul gol. deci rămâne o masă (cum adică, „în plus”?) pe zi!

V. Cum ati prefera sa muriti: a) in somn; b) making love ; c) inconjurat de stranepoti ; d) singur la lul marii…

înconjurat de strănepoţi. dar nu prea de-aproape, să nu-mi ia aerul… şi nu de toţi, unii ar trebui să mai şi muncească, să fie la serviciu adică…

VI. Animalul de casa preferat si numele cel mai potrivit pt el!

un bancher. numele preferat: Show-me-the-money!

VII. Credeti ca orice om are un pret sau unii oameni chiar nu pot fi cumparati?!? sincer!

asta ne deosebeşte de animale, faptul că putem fi cumpăraţi. cu ce preţ şi cu ce valută, asta ne deosebeşte între noi. de exemplu, eu aş putea fi cumpărat cu bun simţ  şi competenţă. veniţi la mine cu aşa ceva? sunt al vostru. dar vă rog, nu veniţi cu bani! nu-mi place să fac LATER EDIT!

Publicitate

leapşa de la cătălina

sunt sigur că am mai primit leapşa aceasta o dată. îmi cer scuze persoanei de la care am primit-o atunci (cred că belle-de-jour). cine ştie ce circumstanţe ingrate mi-au zădărnicit planul de a-i răspunde !

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Mama noapte, de Kurt Vonnegut. Acum citesc Imposibila întoarcere de Marin Preda. (Am întrerupt lectura din Milorad Pavić – trebuie să-mi găsesc timp s-o citesc „dintr-una”).

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi şi de ce?

Dacă s-ar scrie o carte despre mine mi-ar plăcea să fiu personajul principal. Pentru că am constat că am jucat un rol important în viaţa mea. Altfel, mi-ar plăcea „Nemuritorul” (măcar o perioadă de timp să văd cum e să fii Nemuritor)!

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum?

Life and times of Judge Roy Bean. Poate nu e chiar cel mai frumos film pe care l-am văzut, dar mi-ar plăcea să vă conving să-l vedeţi. „For Texas and Miss Lilly!”

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Andrei Pleşu.
LATER EDIT: tocmai am aflat că Jessica Alba lucrează la o autobiografie…. Mai pot să schimb?

5. Care e melodia ta preferată, cea pe care o asculţi fără să te poţi sătura de ea?

e ca un pansament pe orice rană, julitură etc sufletească.  îmi trece imediat 🙂 . se pare că a blocat-o youtube-ul. am mai găsit-o AICI.

6. Unde ai locui un an, departe de casa?

undeva, pe malul mării

7. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas, foloseşti semn de carte sau îndoi pagina? Şi ce fel de semn de carte?

semn de carte. ori imi fac unul pe calculator şi-l scot la imprimantă, ori prima hârtie care-mi iese in cale (uneori celularul, telecomanda, etc.). sufăr pentru orice pagină îndoită. imi place să am mare grijă de acel paralelipiped de hârtie, care înseamnă atât de mult!

8. Ai primit in ultima perioadă cărţi cadou? Şi dacă da, care?

două: „Dick ochi-de mort” de kurt vonnegut şi „imposibila intoarcere” de marin preda. de la două persoane foarte speciale!

9. Îti place să reciteşti unele carţi?

da. sper să am răgazul să le recitesc pe toate. singura carte  de care mi-amintesc că am recitit-o integral fără să-mi fi propus e „Jurnalul” lui Julien Green. Am redeschis-o la întâmplare şi am recitit de acolo până la capăt şi apoi de la început până acolo. nu mai zic de „Winnetou” şi „Old Surehand” că le ştiam pe dinafară. Şi sigur au mai fost şi altele de care nu-mi amintesc…

10. Care crezi că este cartea care ar trebui impusă tuturor ca “lectură obligatorie”?

cartea care i se potriveşte fiecăruia cel mai bine la un moment dat. plus acest blog. plus blogul tău, al celui care citeşte aceste rânduri.

11. Care e locul preferat pentru lectură?

în camera de zi, în fotoliu. în grădină, sub prun, în şezlong (sub nuc parcă e prea întuneric, dar e mai răcoros. trebuie să încerc…)

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?

referinţe de istorie literară, recomandările prietenilor, mai nou şi referintele din blogosferă. şi, uneori, mai merg şi pe prima impresie lăsată de deschiderea cărţii la întâmplare, în librărie.

Cu leapşa la cireşe

Pentru leapşa primită de la Elena, am mers la furat, la cireşe.

Să mă ierte Radu Cosaşu pentru prada ce i-am făcut-o!
Textul îi aparţine.

Odă

E vremea, e ora, e clipa pentru a ridica în slăvi – după un atît de cumplit cult al personalităţii – micile cuvinte, cele care în viaţa lor n-au fost scrise cu majuscule, niciodată încoronate cu literă mare în cap, cu atîtea substantive megalomane, totdeauna furnicînd în frazele oricît de lungi sau oricît de scurte, dar fără de care nici o frază (proustiană sau rebrenistă) nu ar trăi, cuvinţelele acelea mărunţele numite conjuncţii, adverbe sau şi una şi alta, de o energie incomensurabilă în construcţia celei mai dificile minuni: o propoziţiune perfect gramaticală.
Slavă, întîi de toate, conjuncţiei dar, aceea care – aşa cum Gombrowicz a descris-o ca nimeni altul şi nu e nimic de adăugat – de cum apare într-o prop. „dă viaţă imediat ideii“.
Slavă lui însă, pe care geniul calamburghez al lui Oscar Lemnaru l-a definit, în raportul său cu dar-ul vital, într-o seară, la Mogoşoaia, spunîndu-i cuiva bine încoţopenit în trufiile sale: „Dragul meu, toată lumea are un dar, dumneata ai un însă.“
Slavă adverbului cînd, care – nabab în bogăţia sa de sensuri – îşi poate permite chiar luxul să se repete în fastul melancoliei produse de un „din cînd în cînd“.
Slavă conjuncţiei (dar şi prepoziţiei) fără – aceea care ne dă, aproape paralizant, conştiinţa limitelor şi a micimilor în care ne zbatem, strălucindu-mi de mult, din copilărie, într-un titlu sfîşietor ca „Fără familie“.
Slavă conjuncţiei totuşi, o minunăţie – în logica unui gînd – de importanţa oxigenului pentru plămîni.
Slavă conjuncţiei dacă – teribila, înfricoşătoarea, sublima, singura, probabil, care acceptă să apară însoţită de vocativul unui o, „o, dacă…“ pentru a-şi îmblînzi cît de cît cruzimea cu care lucrează, peste tot, dar mai ales, în fotbal – pasiunea naţională.
Slavă conjuncţiei deşi, aceea care năzuieşte aproape eroic la o schimbare, la o inflexiune în diagnosticele şi concluziile fără de speranţă.
Slavă adverbului deja, care – oricît a fost de batjocorit ca o „vorbă venită de la jidani“, deşi Larousse-ul precizează că vine din franceza veche (des ja) – deţine cea mai vibrantă melodie pentru a exprima trecerea timpului.
Slavă prepoziţiei după, care se ţine de mine şi de creionul meu enervîndu-mă la culme, eu încercînd s-o alung precum Charlot, un cîine de pripas, dar ea nu şi nu, dovedindu-se de neînlocuit cu o insistenţă, aş zice, feminină.
Slavă adverbului tocmai, cel care ne dă iluzia – dragă neamului nostru – că putem ocoli, pe româneşte, tot ce-i precis şi exact în străineză (o nouă viaţă şi o veselă muzicalitate dîndu-i regionalismul tomnai în dicţia atroce a ultimului nostru dictator).
Slavă adverbului (dar şi conjuncţiei) cum, capabil să procreeze în complicatul precum şi în inefabilul cumva.
Slavă adverbului atunci, care de cîte ori se impune o face cu vigoarea unui piton de oţel înfipt în roca muntelui necunoscut pe care-l urcăm, frază cu frază; nu te poţi juca nevinovat cu atunci şi, mai ales, cu atunci cînd…
Slavă adverbului doar, de o senzualitate indicibilă cînd, lipindu-se de fără, se colează şi cu „poate“, dîndu-ne acea erecţie a siguranţei de sine în „fără doar şi poate“. Slavă lui chiar – după simţurile creionului meu, cel mai energizant dintre adverbe.
Slavă conjuncţiei ci, singura pe măsura forţei vitale din dar, cu aspectul ei de vrăbiuţă în jungla oricărei fraze, degajînd însă cu piuitul ei, energia unor adversative cu care inteligenţa înfruntă tot ceea ce prostia, cît un dinosaur, confundă.
Slavă adverbului (şi conjuncţiei) decît, fără de care nu putem stabili nimic pe lumea asta.
Slavă adverbului de o mîndră concizie aşa, care, totuşi, în frivolitatea lui, precum atîţia preşedinţi şi şefi dornici să se audă cît mai des, îşi îngăduie a se compromite prin aproximaţia dintr-un aşa şi aşa; dar omul îşi revine – căci care cuvînt nu e un om? – atunci cînd decretează un straşnic aşadar.
Slavă conjuncţiilor căci şi fiindcă, neodihnite în voluptatea lor sfîntă şi plicticoasă de a bate capul.
Slavă adverbului de liniştită superioritate umană asupra naturii, acelui fireşte, cel care îmi dă avînt pentru ca să-l ridic din conjuncturalul dispreţ în care, pe nedrept, este ţinut deci, insuportabilul adverb deci, imposibilul deci, inutil hulitul deci de care nu vom scăpa în decii decilor.

Text citit la festivitatea de decernare a premiilor Observatorului cultural şi încheiat cu urarea de neuitat a Titei Chiper: „Tandreţe şi desăvîrşire!“.

furat de aici

Cum/pe cine mi-aş alege biograf (I – din leapşă)

Leapşă de la Belle de Jour .

Trebuie să mărturisesc că am fost întotdeauna foarte exigent în această privinţă. Nu poţi lăsa un material atât de fascinant pe mâna oricărui volontir bine intenţionat. Şi în niciun caz posterităţii. Stefan Zweig şi Andre Maurois, ar fi primii pe listă. Ca notorietate. Nici Merejkovski nu ar fi de lepădat. Ar trebui studiat dosarul fiecăruia. Între timp a mai intrat un dosar de pe blogul lui Belle de Jour. Să nu uităm nici de Ge Călinescu, Plutarh, Vasari, Romain Rolland. Uff, dar multi mai sunt!

Plutarh cade: „Omul este orb in privinta viitorului.” Hm, cu o astfel de perspectivă…! Păcat, pentru că în viaţa mea am fost paralel cu multe. De Vasari, nu ştiu ce să zic… Am avut, într-a şaptea, un desen care l-a impresionat pe prof şi mi l-a atârnat pe unul dintre pereţii şcolii, dar cam atât. Ar mai fi de consemnat şi o frunză în basorelief pe care am sculptat-o, în curtea blocului, pe o carămidă BCA „găsită” pe şantierul de lângă. N-am fost un neînţeles, părinţii m-au lăsat cu ea în casă. Mă tem că Vasari s-ar putea, totuşi, plânge de lipsă de material. Deci îl punem, discret, la o parte. Don’t call us, we’ll call you! G.Călinescu. Să analizăm. „Ape vor seca în albii… ” Cu încălzirea asta globală, posteritatea nu prea va avea mult de aşteptat să se bucure de apariţia unui nou-sergent. Dacă ar putea veni cu comparaţii mai actuale! „Liberali veni-vor la putere…” Ei, o astfel de perspectivă mi-ar asigura singularitatea pentru o prosteritate ceva mai îndelungată. Romain Rolland: „Cea mai mare parte dintre prietenii nu sunt altceva decât nişte tovărăşii în care fiecare îi îngăduie celuilalt să vorbească despre sine.” Deranjantă perspectivă! Îmi permite să-i vorbesc despre mine! Halal biograf! Next! Elizabeth Gaskell. Să vedem: talent narativ incontestabil, are în CV „The Life of Charlotte Brontë”. Punem deoparte. Stefan Zweig:  „Întregul proces al vieţii spirituale se întemeiază pe carte. Acest instrument delicat deschide orizonturi vaste sufletului nostru şi întreaga noastră viaţă personală se organizează prin el.” Ar mai putea adăuga „What is really beautiful must always be true”. Şi cu asta a spus totul. Toată biografia mea. E bine, dar prea succint după părerea mea. Andre Maurois parcă a scris cărţi ceva mai groase. „Ceea ce îmi place la tine? Această lungă […] visare în care mă cufund de îndată ce mă gândesc la tine.” Come on. Do you really?! Aşa păţesc şi eu când mă gândesc la mine. „Aşa cum în fotografia unui copil descoperim cu uimire trăsăturile bătrânului, tot astfel pasiunile adolescenţei ard încă în inima omului matur.” Aşa e! Mă cunoaşte! E bun. Punem deoparte. Mai e un dosar. Merejkovski. Imens! Genii, zei, mituri ezoterice. M-aş încadra…

Bun deci, după prima şedinţă am rămas cu trei dosare: Elizabeth Gaskell, Andre Maurois şi Merejkovski. Pentru cei care au ajuns cu lectura până aici: promitem să vă ţinem la curent!

De-aş fi fost…

leapşă primită de la Belle de Jour
* o lună: aş fi fost septembrie (totul);
* o zi a săptămânii: aş fi fost sâmbătă (soarele şi tihna);
* o parte a zilei: aş fi fost imediat după prânz: între 2 şi 4 (lumina şi trezia);
* o direcţie: aş fi fost nordul (frigul);
* o planetă: aş fi fost Saturn (inelele);
* un film: aş fi fost A Tree Grows in Brooklyn (încercarea);
* un lichid: aş fi fost fluviu (nu mă-mpinge c’ameţesc);
* o piatră: aş fi fost Sfinxul (nici eu nu mă ştiu);
* un tip de vreme: aş fi fost o seară ploioasă (liniştea);
* un instrument muzical: aş fi fost violoncel (uşor grav, dar …);
* o emoţie: aş fi fost – (nu ştiu);
* un sunet: aş fi fost valurile mării (dar nu sunt chiar sigur în privinţa asta);
* un element: aş fi fost apă (de asemenea);
* un cântec: aş fi fost tema din La Strada (în momentul ăsta);
* o carte: aş fi fost Pluta de piatră (grea şi uşoară);
* un scriitor: aş fi fost Topârceanu (de ce nu?);
* un personaj de fictiune: aş fi fost Mîşkin (când ţi-o spun două persoane… );
* un oraş: aş fi fost Praga (Praga!);
* o aromă: aş fi fost coaja de portocală (sau lămâie);
* o culoare: aş fi fost albastru (albastru Chagall, albastru de lună);
* un material: aş fi fost hârtie pentru (semn de) carte;
* un cuvânt: aş fi fost „lasă” (nu-i-nimic);
* o parte a corpului: aş fi fost o geană (protejează ochiul!);
* o expresie a feţei: aş fi fost „ce bine că e dimineaţă şi e soare, dar n-ar fi rău să plouă mai spre seară”;
* un personaj de desene animate: Oblio (has no point?);
* o formă geometrică: un piramid (sus-jos, sus-jos…);
* un număr: aş fi fost 8 (infinitul pe verticală, infinitul clipei);
* un mijloc de transport: aş fi fost un tramvai (haideţi, fraţilor!);
* o haină: aş fi fost o vestă, cu buzunar pentru ceas cu lănţişor (în căutarea …).

zece personaje în căutarea unui sergent… şi de ce

Am fost bucuros şi onorat să primesc de la însemnări acestă leapşă.

Lista personajelor preferate:

1. Don Quijote: pentru că am înţeles că lumea care ne înconjoară nu e cea reală, că fiecare dintre noi suntem purtători de normalitate şi trebuie să ducem o luptă personală în numele acesteia.

2. Mîşkin: pentru că poţi purta povara lumii, să ieşi învins şi, totuşi, învingător.

3. Leni (Lev şi Boris): cărora, printr-o abruptă punere în abis, le este dedicat romanul „Fotografie de grup cu doamnă…”, pentru că îţi poţi păstra demnitatea personală, oricare ţi-ar fi datele destinului.

4. Bezuhov: pentru că viaţa e o aventură a spiritului care se desfăşoară în imediata noastră apropiere.

5. Molloy (dacă doriţi să gustaţi): pentru că nu se poate să nu dea bine pe orice listă de personaje preferate. Sincer, îmi amintesc doar că mi-a plăcut, dar nu mai ştiu de ce.

6. Supraoamenii – în ordinea apariţiei în orizontul sergentului – Old Shatterhand, Athos, Contele de Monte Cristo, jidovul lui d’Ormesson (Histoire du juif errant), din motive supra-bine-înţelese.

7. Fernando Vidal Olmos – pentru că un om fără destin ori însuşiri excepţionale îşi poate asuma misiunea de a explora şi a da seama pentru cele mai întunecate manifestări ale acestei lumi.

8. Ariciul – pentru că a preluat misiunea cosmogonică din locul în care creatorul s-a dat bătut, pentru că „prin activitatea sa creatoare […] el face trecerea de la plan la unduit, de la lumină la întuneric, de la uscat la umed, de la uniform la diferenţiat, de la steril la fertil” (Mihai Coman – Mitologie populară românească). Ei, ce ziceţi? Nu e puţin lucru!

9. Malte Lenus: l-am prezentat deja pe câteva bloguri. În copilărie am primit o carte de pe a cărei copertă am putut descifra: „Poveşti cu Malte Lenus”. Am citit-o în întregime, în aceeaşi zi, nerăbdător să cunosc aventurile personajului promis. Nu mică mi-a fost frustrarea să ajung la sfârşitul cărţii fără a-l fi întâlnit. Am recitit titlul de pe copertă. Literele încâlcite şi înghesuite îmi spuneau acum „Poveşti cum altele nu-s”! Deci, vă rog mult, prieteni, dacă găsiţi vreodată vreo carte cu Malte Lenus, da-ţi-mi repede de ştire. Altfel, voi fi nevoit să scriu eu una, dar, evident, nu va fi acelaşi lucru…

10. Şi cu sergentul zece (care nu-i întrece), „cu voia dumneavoastră, ultimul pe această listă de largă concentrare”: Beausergent. Totul despre el: aici.

Desigur, menţiuni speciale pentru o ceaşcă, un măgăruş şi un poem.

leapşa colorată redivivus

De mult de tot, în ani blogosferici, strict calendaristic în august anul acesta, am primit prima leapsa din viata mea. Nu a fost uşor, dar am rezolvat-o. Cum prin blogrollul meu cam bătea vântul pe vremea aceea, în mod tacit (mort-în-păpuşoi), nu am transmis-o mai departe. Fără minte, m-am dat de gol într-un comentariu chiar pe blogul care l-a iniţiat. Cu aceeaşi extremă delicateţe cu care am primit-o îmi permit să o dau mai departe şi să invit: însemnările, pe oblic (obligado!) şi pe K, să se joace şi să dea mai departe.

Vă mulţumesc

later edit: da. am uitat să propun culoarea. eu m-am gândit la un verde, dar un verde paaal. cum sa fiu mai explicit? stiţi, desigur, ce culoare are cerul deasupra mării egee, spre sfarsitul lui iulie, puţin după ora unu. no, tot aşa, da’ verde…

later later edit: da, da, ştiu. eram sigur că am pus regulamentul.

Indigo

Acesta e răspunsul la leapşa colorată

se ia un cer,
se scutură bine de stele, zei şi prinţişor
se culeg cu grijă, de pe covor, stelele şi zeii
şi se pun în cutii separate
(nu se ştie când veţi avea nevoie)

se împătură frumos
şi se pune la dormit,
vre-o mie şi una de nopţi,
ca să se pătrundă de vise şi arabescuri

a doua zi
se aşază în geam
şi se pune rachmaninov
ca să vină vântul,
şi se priveşte
până se termină muzica
şi rămân numai florile

– Dar cum a rămas cu prinţişorul?! vor întreba toţi

Ei, na… desigur aţi citit:
Când poezia va fi gata
Prinţul cel mic nu va mai fi…

…găsit-am şi alte obiecte indigo:

un tricou, şosete fără număr (şi fără pereche), papuci de plajă, pruna din prun – era să uit s-o pun – volumul doi din scrierile lui emil botta (dar unde e volumul unu?!), un plic, încă şapte ceruri, vreo 3 pixuri şi ceva, un indigo, o călimară…

… un stic, un scaun şi… fatalitate
chipul lui proust pe semnul meu de carte!