A apărut Beausergent !!!

Mi-am luat la repezeală nick-ul ăsta din lista personajelor lui Proust, când voiam să-mi fac, repede, undeva, un blog mai uşor de administrat. Numele ăsta a fost primul care mi-a plăcut (şi am căutat în ordine alfabetică!). „Beau”, nu sună rău, iar „sergent” vrea să zică: gradul mic, lipsa de pretenţii (“vos, que siempre te creiste poca cosa”). Când am avut răgazul să iau seama la ce am optat, am căzut pe gânduri, aşteptând cu oarecare îngrijorare momentul în care voi face cunoştinţă cu personajul al cărui nume am ales să mă reprezinte, nefiind nevoie să fii mare „nick-olog” ca să-ţi dai seama că odată cu nick-ul se presupune că împrumţi ceva şi din caracteristicile definitorii ale personajului ales.

Şi a apărut….
Fraţi şi surori, fiţi atenţi peste ce am dat!

„… Era cel puţin fericită, în seara aceasta, la gândul că toate aceste femei pe care nu le cunoştea deloc o vor vedea în tovărăşia unui domn, prieten cu ele, tânărul marchiz de Beausergent, fratele doamnei d’Argencourt, care frecventa deopotrivă amândouă societăţile şi cu a cărui prezenţă, femeilor din cea de-a doua le plăcea mult să se împodobească sub ochii acelora din cea dintâi. El luase loc în spatele doamnei de Cambremer, pe un scaun aşezat de-a curmezişul, ca să poată privi celelalte loji. Cunoştea toată lumea din ele şi, pentru a saluta, cu încântătoarea eleganţă a înfăţişării sale frumoase, cu pieptul scos în afară, cu capul său fin încadrat de păr blond, îşi înălţa, pe jumătate, trupu-i drept, iar un surâs în care se îmbina respectul şi lipsa de jenă flutura în ochii-i albaştri, gravând astfel cu precizie, în dreptunghiul planului oblic în care era aşezat, una din acele vechi stampe care înfăţişează un mare senior semeţ şi curtezan. Accepta astfel adesea să se ducă la teatru cu doamna de Cambremer; o întovărăşea curajos, în sală şi la ieşire, în vestibul, printre mulţimea de prietene mai strălucite pe care le avea acolo şi cărora evita să le vorbească, nevrând să le stingherească, de parcă ar fi fost într-o tovărăşie compromiţătoare. Dacă trecea atunci principesa de Guermantes, frumoasă şi uşoară ca Diana, lăsând să-i atârne în urmă un mantou incomparabil, făcând să se întoarcă toate capetele şi urmată de toţi ochii (de aceia ai doamnei de Cambremer mai mult decât de toţi ceilalţi), domnul de Beausergent se adâncea într-o conversaţie cu vecina lui, nu răspundea decât silit şi constrâns surâsului prietenos şi uluitor al principesei şi cu rezerva binecrescută şi răceala caritabilă a cuiva a cărui amabilitate poate să fi devenit deocamdată stingheritoare.”

Ei, ce ziceţi!?

Publicitate