Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Si cum spuneam…

Păi, Goethe zicea că uneori e mai bine să scrii nimic decât să nu scrii nimic. Goethe!

Şi cum spuneam, ieri a fost o zi obişnuită, deci numai bună de prins in acest jurnal.

Zi obişnuită?! Ăsta nu-i un barbarism? Ai spus ce mă inspiră? Ce muzică îmi place? Aş sta să ascult un pian. Pe Mezzo, că e mai comod. Dacă prind. Şi dacă prind.

Dimineaţa, la serviciu, o colegă a rezolvat singură o chestiune (administrativă) pe care considerase că trebuie să o rezolv eu.

Să lucrezi la Palat. Fie el şi Administrativ… Covoare roşii pe culoarele înalte cu ferestre imense… Parterul impresionant cu coloane ionice (sau chiar dorice, habar n-am – dar pot să verific) cu scările şi vitraliile fastuase, candelabrele, decoraţiile de pe plafon. Cine eşti tu şi ce cauţi pe-aici? Aaa, păi eu, ştiţi…, cu bazele de date, pe-aici pe la palat…

După-masă cules nuci, 

Păi am cules şi ieri. Nu, în fiecare zi trebuie.

apoi temele cu juniorul mic,

nu chiar acum. acum mi-e foame. acum mi-e sete. stai să se mai termine şi episodul ăsta.

cu lecturi din Hrabal  printre ele (cu „dragă Dubenka…” şi pisoiul Cassius…), iar

Te lepezi de lectură? Mă lepăd.  Te lepezi de lectură? Mă lepăd.  Te lepezi de lectură? Mă lepăd. Vezi să nu…

seara, tradiţionalul (tradiţional de săptămâna trecută, pentru mine) fotbal cu colegii, n-am mai fost în forma de săptămâna trecută dar asta e, întotdeauna fotbalul mi-a revelat, fotografic, radiografic, starea de spirit de la un moment dat.

hm, văd că dacă-ntr-o seară sunt inspirat, nu-i sigur că şi peste-o săptămână… ce e cu inspiraţia asta? doar nu scrii poezii când eşti în poartă. oare?

Seara târziu, după ce am clicăit pe la posturile de ştiri (un titlu mi-a plăcut mult: „Spionul Dandana” ha ha ha.), mi-am pus apoi un Seinfeld pentru somn uşor, etc…

Da, aşa e. N-ar trebui luat în derâdere, ar trebui luat cu mâinile de cap, dar dacă oricum nu înţeleg nimic…

În rest, voi bine, sănătoşi?… sănătoase?

Anunțuri

Septembrie 26, 2014 Posted by | Uncategorized | 10 comentarii