Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

leviatan in triunghiul sortii


L’on y danse, tous en rond

Club de lectură

Astăzi, despre „Apă pentru elefanţi”.

După cum desigur ştiţi, acţiunea cărţii se desfăşoară în perimetrul unui triunghi amoros, unul cu doi băieţi iubeau o fată, iar ea îl alege pe cel mai tânăr, mai frumos şi mai sănătos la cap (şi protagonist în Saga Amurg, după câte am auzit), care, din nefericire, nu îi era şi soţ. Spre deosebire de celălalt.

Într-o lume în care divorţul e mai important decât căsătoria şi în care, în sfârşit, ne-am dat seama că familia e celula societăţii (celulă din care scapă cine poate), dreptul femeii de a alege, de câte ori vrea ea, e sacrosanct. Cu atât mai mult cu cât el o bate, chiar dacă numai atunci când ea îi face ochi dulci altui bărbat.

Efortul autoarei de a ni-l face antipatic pe soţul încornorat conduce la victimizarea aproape tuturor personajelor, umane sau mai puţin umane, pe cele mai simpatice chiar omorându-le. Personajele pozitive sunt exonerate şi de vina de a-l fi suprimat fizic pe eroul negativ, rezolvarea tramei venind, „deus ex machina”, prin actul răzbunător al unui animal (altminteri umanizat la maximum de autoare, când conjuncturile i-o cer). Autoarea mai intervine printr-un efort suprem în final, rezovând la modul fericit, ca-n poveşti, situaţia materială şi civilă a în răsfăţaţilor eroi, atât de încercaţi de soartă până atunci.

Tehnica narativă a rememorării netezeşte nabokovian asperităţile momentului trăit, ca de altfel şi perspectiva nostalgică asupra unor vremuri apuse. Aceste ingrediente, precum şi talentul de fabula şi a imagina intrigi al autoarei, fac lectura plăcută.

Cel mai mult mi-a plăcut, însă, episodul în care el o tratatează pe girafă de roşu’n gât.

Anunțuri

Iulie 25, 2013 - Posted by | Uncategorized

10 comentarii »

  1. ;)) am vazut filmul, n-am citit cartea si nici nu am de gand.
    o intrebare imi permit: era pe lista de lecturi cumva?

    Comentariu de ultimulunicorn | Iulie 26, 2013 | Răspunde

    • Da. A iesit la votare. Vezi votarea dacă dai clic pe imagine.

      Comentariu de beausergent | Iulie 26, 2013 | Răspunde

      • am luat la cunostinta. <):)

        Comentariu de ultimulunicorn | Iulie 26, 2013 | Răspunde

  2. A fost o lectură uşoară 🙂 Deocamdată n-am scris nimic despre ea. Sper să termin până pe 1 august. Deşi îmi plac poveştile de dragoste, nu sunt fan al triunghiurilor de acest gen – cum va fi, de altfel şi Anna Karenina, care ne va aştepta în septembrie. O să încerc să fiu cât pot de imparţială 🙂

    Comentariu de bibliodevafiliala3 | Iulie 26, 2013 | Răspunde

    • când am început să scriu această postare, eram şi eu curios ce va ieşi. am scris exact ce mi-a trecut prin cap la momentul respectiv şi asta a ieşit. stau extrem de prost cu timpul. nu mai pot nici posta nici comenta la modul elaborat. cred că şi cu cititul va trebui să mă limitez strict la necesităţile funcţionale imediate, adică voi citi doar atât şi doar ce e nevoie ca să pot face faţă provocărilor de zi cu zi, din viaţa reală, care au devenit mult mai mari decât înainte.

      Comentariu de beausergent | Iulie 28, 2013 | Răspunde

      • Îmi pare rău că n-ai încotro şi trebuie să reduci timpul alocat lecturii. Sper totuşi să te mai citesc, să îţi faci timp de popas şi la mine pe blog, câteodată.

        Comentariu de bibliodevafiliala3 | Iulie 28, 2013 | Răspunde

  3. si eu vazut filmul si mi s-a parut superb si-l recomand cu caldura.

    Comentariu de adrian | Iulie 27, 2013 | Răspunde

  4. […] Dintre cei care comentează aici, am găsit că au scris despre această carte: Sayuki, Sorin-Lucian Berbecaru, ChGabriella. Beausergent […]

    Pingback de Apă pentru elefanţi de Sara Gruen – la Clubul de lectură “Să povestim despre-o carte” | bibliodevafiliala3 | Septembrie 11, 2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: