Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Eco-ul meu (III)


L’on y danse, tous en rond

Club de lectură

Şi în fine Tertio (cuprinde cele mai atacabile aserţiuni ale mele de până acum. dar cum dacă ţii în lumină un ciob de sticlă albastră, numai raze albastre vor trece, tot aşa, voi păstra din lecturile mele cele ce le ştiam dinainte, pentru că „nu descoperim decât ceea ce ştim deja”, cel puţin în umilul meu caz – caz de care am început să mă satur tot mai mult.)

născut fiind într-o comunitate de confesiune creştin ortodoxă, am fost desigur interesat, la o moment dat, să-i cunosc fundamentele teologice şi astfel, chiar în nucleul ei dogmatic, peste ce credeţi că am dat?! exact peste o sinteză între cele două chestiuni exemplificate până acum: calea lui „nu” şi eliminarea sciziunii dintre subiectul cunoscător şi obiectul cunoscut: teologia apofatică, trăsătură distinctivă a spiritualităţii răsăritene  faţă de cea apuseană. de atunci, mi-a plăcut să descopăr în cultura occidentală voci consacrate care să ilustreze, în unele aspecte, chiar marginale, tentaţia apofaticului. iar în „pendulul lui foucault” mie mi s-a părut că o găsesc manifestată plenar. nu e exclus să bat câmpii, dar eu asta am perceput: un puternic manifest apofatic în miezul unei culturi catafatice.

să ilustrăm cu texte din Vladimir Lossky „Teologia mistică a Bisericii de Răsărit”, capitolul „Întunericul dumnezeiesc”:

„Pentru Sfântul Vasile nu numai fiinţa dumnezeiască, dar nici măcar fiinţele create nu ar putea fi exprimate prin concepte. Contemplând obiectele, noi analizăm însuşirile lor, ceea ce ne îngăduie formarea conceptelor. Totuşi această analiză nu va putea niciodată să epuizeze conţinutul obiectelor percepţiei noastre, va rămâne mereu un „rest iraţional” care îi va scăpa şi care nu va putea fi exprimat în concepte; acesta este adâncul de necunoscut al lucrurilor, ceea ce constituie adevărata lor fiinţă care nu poate fi definită”.

sau, nu ştiu, poate apofatismul este o componentă a culturii universale, iar teologia apofatică o expresie de boltă (uneori la propriu 🙂 ) a ei, iar biserica răsăriteană o păstrătoare a ei?

bun, să găsim acum un text pentru partea a doua (… imediat. e mai greu să caut în cartea asta pentru că mi-a subliniat-o cineva. cineva drag, dar mi-a subliniat-o).

uite, explicit: „… odată ce am ajuns la vârful cel mai înalt  a ceea ce poate fi cunoscut, trebuie să ne eliberăm de cel care vede, ca şi de ceea ce poate fi văzut, altfel spus, atât de subiectul cât şi de obiectul percepţiei. […] nu mai este vorba despre cunoaştere ci de unire.”

de mirare mi se pare analogia: în „Pendulul…”: trompeta şi soarele, pe de-o parte, iar la urcuşul lui Moise spre întâlnirea cu Dumnezeu, pe de altă parte, „trâmbiţe cu nenumărate sunete şi mulţime de focuri ale căror raze fără de număr împrăştie o strălucire vie.” poate e doar o coincidenţă.

şi să închei cu un citat ilustrativ pentru apofatismul lui Eco. deja la pagina 11 (în volumul meu), iată ce putem citi: „Iar eu mă împărtăşeam acum din această experienţă supremă, eu care totuşi mă mişcam cu toate şi cu tot, dar puteam să-l văd pe Acela, pe Nemişcătorul, Stânca, Garanţia, negura extraordinar de luminoasă care nu e corp, nu are figură, formă greutate cantitate sau calitate şi nu vede, nu aude, nu cade sub simţuri, nu e într-un loc, într-un timp sau într-un spaţiu, nu e suflet, inteligenţă, imaginaţie, opinie, număr, ordine, măsură, substanţă, eternitate, nu e tenebră, nici lumină, nu e eroare şi nu e adevăr.”

mă opresc aici, că mai un pic şi îl transform pe Eco în sfânt mărturisitor.

Anunțuri

Aprilie 24, 2013 - Posted by | Uncategorized

3 comentarii »

  1. […] asta a scris Beausergent aici, aici aici, aici aici, aici. Aştept să-mi trimiteţi link-uri, dacă aţi scris despre acest […]

    Pingback de Pendulul lui Foucault, de Umberto Eco – la clubul de lectură “Să povestim despre-o carte” | bibliodevafiliala3 | Iunie 4, 2013 | Răspunde

  2. Cred că Eco a subliniat credinţa prin lipsa acesteia, prin negaţia de-a crede. Spre exemplul Amparó este copleşită de ideea de neconceput că ar putea exista ceva, în care n-a crezut. Simte nevoia de rupere, de schimbare, pentru că ea s-a schimbat. Cât despre citatul tău – este extraordinar Eco povestind despre acel moment, acel spaţiu care poate transcende spaţiul, timpul, imaginaţia.

    Comentariu de bibliodevafiliala3 | Iunie 4, 2013 | Răspunde

    • Nu ştiu în ce măsură o experienţă de un atavism atât de nemijlocit şi profund precum cel trăit de Amparó poate corespunde unei experienţe reale. Dacă e ceva studiat şi… certificat în vreun fel, e teribil. Am fost şi eu impresionat de evoluţia personajului şi de episodul descris acolo.

      Comentariu de beausergent | Iunie 5, 2013 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: