Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

chip şi asemănare


… totuşi.

De câte ori m-a intrigat arbitrariul chipului omenesc, în primă instanţă, şi apoi al tuturor formelor purtătoare de suflet! Ai primit un chip la naştere. S-au combinat câţiva cromozomi şi gata. Ăsta eşti tu. Poţi fi Brad Pitt, poţi fi Stephen Hawking, sau chiar Jessica Alba… Cum, doamne iartă-mă! se potriveşte chestia asta cu ce eşti tu, bineînţeles, pe dinlăuntru! Poate prin expresia feţei acest chip se aseamănă cu cel care eşti înăuntru, pe lângă atavisme de tot felul, experienţa ta de viaţă, lecturile, muzicile, filmele, etc., idealurile, preocupările, grijurile, caracterul şamd… Te uiţi la faţa unei persoane şi te întrebi: cum arată oare … pe dinăuntru? Desigur, pe bloguri e invers: ni se arată portretul-robot al persoanei dinlăuntru. Dincolo de o curiozitate superficială, chipul celălalt, exterior, al persoanei, ne interesează doar în măsura în care am găsi asemănarea cu cel pe care-l ştim din scris, şi dacă ni se dezvăluie că în realitate nu e aşa, ştim că noi avem dreptate şi e clar că realitatea e greşită. Îi ştim mai bine chipul din blog decât din poză. Dar, încă o dată: care e legătura?! Primim un chip la naştere. Cum procedăm? Bun. Dar ce se întâmplă mai departe?!

… şi apoi al tuturor formelor purtătoare de suflet! Am citit undeva, poate mă înşel, că porcul (porcul!), dintre toate vieţuitoarele, are o percepţie asupra lumii, cea mai apropiată de ceea ce numim noi: o percepţie poetică. Ca să nu mai zic de pisici, în cazul cărora nu trebuie să citim nimic, ca să ne impună respect… Inepuizabilul joc al formei cu conţinutul…

În imagine: Charles Humbert, Autoportrait au miroir (1917)

Anunțuri

Noiembrie 22, 2010 - Posted by | Uncategorized

57 comentarii »

  1. pacat ca mi-s cam noua pe aicisa ca mai-mai as arunca o leapsa pe la toti sa ne arate fotografiile lor,macar cum erau ei la varsta copilariei si apoi sa ghicim care si cum e 🙂

    Comentariu de mihaeladitoscana | Noiembrie 22, 2010 | Răspunde

  2. is campioana la gafe,asta e cert 🙂

    Comentariu de mihaeladitoscana | Noiembrie 22, 2010 | Răspunde

    • ma comme campioană la gafe?! că nu înţeleg…

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 22, 2010 | Răspunde

      • uaaa deci nu am facut nici o gafa?am crezut ca facusi veo gafa cu comentaiul lasat.se vede ca de la atata apa mi s-a stramtat gandirea.trebuie sa ma intelegi,imbatranesc.buona giornata caro 🙂

        Comentariu de mihaeladitoscana | Noiembrie 22, 2010 | Răspunde

        • Tu te temi de gafe la comentarii! Eu mă tem de gafe la fiecare articol. Şi ăsta de faţă. E drept subiectul mă intriga de mult, dar am început să scriu numai în momentul în care, trecând pe hol, m-a frapat modul în care personalitatea unei colege se răsfrângea pe chipul ei, în timp ce era prinsă într-o conversaţie. M. era atât de M. în momentul acela încât m-am întrebat cât din identitatea ei, atât de bine exprimată, vine din chip şi cât… din asemănarea cu persoana lăuntrică. Am scris repede şi am postat. Apoi m-am temut că poate prea m-am grăbit cu publicarea…

          Comentariu de beausergent | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

          • mai sergentelule mai-mai ca imi vine sa iti iau un interviu,ca tare fain mai scrii,hai sa lasam gafele in gafelnite ca stau bine acolo si-s frumoase si ele in felul lor,acum am un alt interviu in ”lucrare”,imediat ce termin vin la tine cu micro-phonu’ 😀

            Comentariu de mihaeladitoscana | Noiembrie 26, 2010 | Răspunde

  3. in mintea mea arati ca in poza cu porumbelul 🙂
    si cu ceva mai mult verde in fundal 🙂

    Comentariu de ajnanina | Noiembrie 22, 2010 | Răspunde

    • daa… e un portret destul de sugestiv şi totuşi exact (desigur, la serviciu nu mi s-ar permite să vin aşa).
      verdele care lipseşte e de la frunza de măslin 🙂 i got the blue.

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

  4. si eu m-am gandit in cateva randuri la intamplarea care face sa primim chipuri in care uneori pur si simplu nu ne recunoastem. Adica ce lectie trebuie sa invete aceia care poarta povara unui chip ce-i face nedoriti de lume?… tot eu mi-am raspuns in felurite moduri.

    Eu zic ca seman cu mine. Adica ma recunosc in fizicul meu, care desi e departe de a fi perfect… ba stiu chiar si ce anume trasaturi as schimba (ca Michelangelo – in Agonie si Extaz – cand isi privea chipul stramb in oglinda si suferea pe dinauntru pentru ca nu se putea desena din nou)dar cu toate astea – e al meu. Poate ca asta e ideea. Sa ajungi sa te accepti si sa te recunosti in chipul din oglinda. Plus ca toti avem zile mai bune si zile mai rele… uneori sentimente ca ura sau mania ne uratesc, pe cand fericirea, iubirea ne pot lumina chipul 😀 si cam atat!

    Comentariu de ultimulunicorn | Noiembrie 22, 2010 | Răspunde

    • asta de mai sus e un comment care pare asa pedagogic… nu-mi place!

      Comentariu de ultimulunicorn | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

      • ba mie îmi place. i-am dat vreo trei răspunsuri dar n-am fost multumit de ele aşa că n-am salavat niciunul. dacă nu răspund la timp inseamnă că n-am găsit tonul, nu că ignor comentariul respectiv.

        Comentariu de beausergent | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

        • iar eu daca am zis ca nu-mi place, inseamna ca daca as putea l-as sterge! nu tin neaparat sa mi se raspunda. da’ macar sa-mi placa mie ce am spus acolo. 😀 deci nu-mi place!

          Comentariu de ultimulunicorn | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

          • nu l-aş sterge, dar dacă vrei să faci modificari… fă un comentariu nou şi-l înlocuiesc pe cel vechi. cum vrei tu. dacă ţii neapărat îl şterg.

            Comentariu de beausergent | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

            • 😀 ))) ei, nici chiar asa!

              si pe urma, tocmai ce am bagat vreo 5 comenturi noi… sa nu exageram! 😉

              Comentariu de ultimulunicorn | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

    • alte ipoteze sf care mă mai vizitează: cum arată oare idealul de frumuseţe la diverşi extratereştri! oare dacă, la ei pe planetă, dintr-o navă pământenă ar coborî jessica alba shakira ar fugi îngroziţi? ar sta la lady gaga?

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

      • la vonnegut erau ipoteze asupra aspectului diversilor extraterestri: unul arăta ca o pompă, altul ca o corabie… de ce s-ar speria de o vedetă?!

        Comentariu de beausergent | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

      • lady gaga aterizând şi cântând: u-la-ulalaaa! mai bine o chiuvetă. să mor dacă înţeleg generaţia asta … 🙂

        Comentariu de cinemavictoria | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

        • =))) probabil e o generatie de extraterestrii 😛

          Comentariu de ultimulunicorn | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

          • păi, deja, trebuie să ne pregătim. peste cinci miliarde de ani trecute fix soarele nostru se va stinge. civilizaţia pământeană ori va fi extraterestră, ori nu va fi deloc!

            Comentariu de beausergent | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

        • mie-mi place lady gaga. şi, uneori, dacă urmăreşti cu atenţie, chiar arată a om (niciodată din profil). clipurile ei le urmăresc fascinat – eu, care nu mai am răbdare să urmăresc nimic la televizor (cum puteam pe vremuri să stau la un meci de tenis până la capăt!) şi mă amuză teribil când o văd pe anda adam a noastră încearcând să o… asimileze.

          Comentariu de beausergent | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

          • păcat … ieri a fost o emisiune despre dinu pillat …

            Comentariu de cinemavictoria | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

            • păcat că-mi place să mă uit la clipurile cu lady gaga şi/sau că nu mai am nervi să urmăresc o emisiune? 🙂
              încerc să selectez/nu pierd emisiunile bune. am programul TV pe noptieră. dar nu am parte de TV decât după ora 10 seara (inclusiv week-end) şi atunci citesc ceva şi m-ajunge oboseala din urmă. pe TVR Cultural a fost emisiunea?

              Comentariu de beausergent | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

              • nu, am vrut să zic păcat că nu mai urmăreşti nimic la televizor .. există şi chestii valoroase … acu’ câteva zile, deşi eram dărâmată de oboseală, am rezistat şi am văzut un film despre phoolan devi, nu auzisem de ea până acum, filmul se numea „regina bandiţilor” dacă nu mă înşel … mai nou mă vizitează o curiozitate crescândă pentru india … e un loc uluitor …
                da, emisiunea de ieri a fost pe cultural …

                Comentariu de cinemavictoria | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

                • uite şi aici:
                  http://www.descopera.ro/cultura/3904640-phoolan-devi-regina-banditilor

                  Comentariu de cinemavictoria | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

                • mi-am agomerat viaţa extrem de mult, iar „consacrarea” (în sensul propriu al cuvântului 🙂 ) unei oaze temporale de o oră-două pentru o emisiune TV (sportivă, culturală, ce-o fi), implică serioase deliberări interioare asupra sensului existenţei, cine suntem?, înspre ce ne îndreptăm?, merită să stau locului odată şi să-mi focalizez atenţia asupra unui singur subiect vreme de două ore?… proverbul cu „scumpul mai mult păgubeşte” e valabilă şi când e vorba de timp…

                  Comentariu de beausergent | Noiembrie 26, 2010 | Răspunde

  5. probabil că, mai de voie mai de nevoie, reuşim cumva să ne „aşezăm” în tiparele propriului trup. adică nu doar personalitatea ne modelează chipul, ci, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi chipul ne modelează personalitatea. îmi vin în minte de exemplu următoarele cuvinte: „e uşor pentru o femeie să fie virtuoasă dacă s-a născut cu o cocoaşă în spinare”. 🙂

    Comentariu de cinemavictoria | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

    • egzact! asta era ideea 😀

      Comentariu de ultimulunicorn | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

    • despre george bernard shaw se povesteşte că se decidea foarte greu să-şi schimbe ţinuta. o făcea o dată la doisprezece ani (aşa scria acolo). „pentru următorii doisprezece ani voi fi această persoană”! zicea el, în momentul luarii deciziei.

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

  6. Si tocmai m-am gandit la Dr. Jakyll si Mr. Hyde . 🙂

    Comentariu de divagaţii | Noiembrie 23, 2010 | Răspunde

    • exact. doi în unul! am văzut odată pe net o poză cu un individ imens, gen luptător K1, ras în cap şi cu o expresie fioroasă, purtând un tricou pe care scria „I’m a woman trapped in a man’s body”! :).

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

  7. Omul luase contact cu latura sa feminina. Probabil, inside, iubeste florile, pasarelele și culoarea roz…:P

    Comentariu de divagaţii | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

  8. mai departe chipul imbatraneste – proces in care, daca esti norocos, pe langa riduri, odata cu anii aduni si trasaturi mai „spiritualizate” – in timp ce pe interior te simti tot ca de 20 de ani.

    nu cred ca asta se intampla tuturor oamenilor, dar sunt inca suficient de optimista sa sper ca mi se va intampla mie.

    Comentariu de Thursday's Child | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

    • într-o vreme simţeam o milă aproape sfâşietoare când vedeam unii bătrâni cuminţi, strecurându-şi neputinţele prin aglomeraţia oraşului. apropo de trăsăturile „spiritualizate”, îmi aduc aminte de Laurence Olivier într-un rol de bătrâneţe. Confruntat cu ipoteza că ar putea fi spion sovietic, a bătut cu bastonul în podea replicând revoltat: „Do I look like a comunist?!” Asta mi se pare interesant: odată cu trecerea anilor, „schimbând” mai multe chipuri, se poate obiectiva omul interior: ce e comun la diferite vârste. deşi se schimbă şi omul interior odată cu vârsta…

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

  9. Si blogul si chipul tau interior sunt frumoase!

    Comentariu de Elena | Noiembrie 24, 2010 | Răspunde

    • îţi mulţumesc pentru aceste cuvinte deosebite. vorbeam zilele astea cu un coleg căruia nu-i venea să creadă că, în acte, sunt cu unsprezece ani mai în vârstă decât el. „Ai trăit în puf!” a tras el concluzia. Cam aşa a fost… şi dacă azi pot oferi ceva oamenilor din jur este pentru că am primit de o mie de ori mai mult şi mai frumos decât aş putea eu vreodată să înapoiez…

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 25, 2010 | Răspunde

  10. […] orei inexistente (pe cadran!), lui Gigi Rusu, povestelnicului Ioan Usca, unor prieteni, chipului din oglindă … Lasă un comentariu LikeFi primul căruia să-i placă acest […]

    Pingback de Câteva expoziţii « Dumitru Agachi’s Weblog | Noiembrie 29, 2010 | Răspunde

  11. mie nu mi se pare ca ce e inauntru („experienţa ta de viaţă, lecturile, muzicile, filmele, etc., idealurile, preocupările, grijurile, caracterul şamd… ” ) e mai putin o combinatie de niste chestii si GATA.
    odata cu chipul de la nastere ai „primit” o familie care te-a crescut cumva, ti-a insuflat niste perspective asupra lucrurilor, niste valori, etc. te-ai trezit intr-un timp si intr-un mediu pe care nu l-ai ales, nu-l poti controla, te-a format.
    ai ‘primit’ o capacitate intelectuala care te ajuta sa ai aspiratiile pe care le ai, sau te incurca cand vine vorba de aspiratii. ai ‘primit’ poate defecte/ calitati/ atribute ca zgarcenia, altruismul, sociabiliate care dc n-or fi ereditare se invata in familie

    mie mi s-a intamplat de multe ori sa mi se spuna ca nu seman cu lucrurile pe care le spun, cu lucrurile care ma intereseaza. ma uit uneori in oglinda si mi se pare ca nu seman nici cu lucrurile pe care le simt. si in nici un caz nu se reflecta pe fata mea.
    dar mi-e mai drag de mine pe dinafara decat pe dinauntru. macar am stiut de la inceput ca nu sunt propria mea creatie, ca nu-mi datorez culoarea sau forma ochilor si nici ridurile de expresie si macar nici paloarea de la noptile nedormite.
    mi-e mai drag de mine pe dinafara ca am stiut de la inceput ca fata aia e o straina dar de atatia ani m-am obisnuit cu ea, ce e inauntru am crezut ca reprezinta.. eu, si nu am trecut niciodata peste revelatia ca in mine e ceva strain de mine

    cred ca n-a sunat prea coerent ce am scris dar nimic nimic nimic nu depinde sau tine de noi. dar in pozitia noastra chipuri- si de corpuri- parca e mai putina infumurare, mai putina ipocrizie. si de-aia ma simt mai apropiata de ele

    Comentariu de m | Noiembrie 29, 2010 | Răspunde

    • well….! 🙂
      asta mi-am dorit, o abordare a jocului dintre chip şi personalitate. textul a pornit de la o nedumerire şi se dorea în primul rând exprimarea acestei uimiri, mai aproape de interogarea unei realităţi decât de afirmarea unor adevăruri. dacă de aici rezultă înfumurare şi ipocrizie, asta e, nu le pot ascunde la infinit! uneori nici eu nu mă pot suporta cât de înfumurat şi de ipocrit pot fi! 🙂 (chiar şi în momentul în care scriu aceste rânduri)!

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

      • aoleu 😛
        nu era neaparat la adresa ta. nu te faceam ipocrit pe tine. mie mi se pare o „tendinta” generala. e superficial sa pui pret pe frumusete, care nu e meritul purtatorului, dar bunatatea este? profunzimea? inteligenta? vointa, ambitia? oamenii isi aroga merite pentru calitatile pe care le au fara sa se gandeasca la cum le-au ‘obtinut’, din intamplare, fara nici o legatura cu ei, s.a.m.d.
        si mi se pare ca o fac din frica, ca nu pot accepta ca nimic din ei si din viata lor nu depinde de ei

        Comentariu de m | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

        • mă gândeam eu că poate am sărit prea repede la concluzii (eram într-o pasă proastă de la serviciu!) 🙂 la o a doua lectură am sesizat nuanţa! 🙂 mulţumesc pentru revenire… îmi cer scuze…

          Comentariu de beausergent | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

        • am o colegă care, oridecâteori emite câte o laudă la adresa mea, nu uită să precizeze că dacă am vreo calitate nu e meritul meu, ci al lui Dumnezeu că a binevoit să mă înzestreze cu ele. din păcate, încă nu am auzit pe nimeni care să mă absolve de vina pentru defectele mele (inventate, desigur! 🙂 ), pe motiv că cineva ar fi fost suficient de răuvoitor pentru a mă tara cu ele. 🙂 glumesc, dar sunt întru-totul de acord cu tine. e atât de greu să nu ne asumăm victoriile pe cât de greu e de a ne recunoaşte vinile. şi vina e un lucru atât de greu de purtat. oare cât de dificil ar fi să punem şi victoriile şi înfrângerile noastre pe seama unor instanţe exterioare sau a fatalităţii… şi care ar fi efectul unei astfel de terapii?

          Comentariu de beausergent | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

          • asta cu gânditul în termeni de merit sau nemerit … mie îmi par umori de fată bătrână la cap. n-am niciun merit şi nicio vină că am ochii albaştri … pur şi simplu mă fardez în consecinţă … 🙂

            Comentariu de cinemavictoria | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

            • aia e problemă uşoară. dar ce zici de disponibilitatea da a-ţi asuma responsabilităţi?! este meritul tău sau nu? ca aspect practic: cine trebuie să primească salariu de merit într-o instituţie 🙂 ?!

              Comentariu de beausergent | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

              • există merite și merite. 🙂 a-ți asuma responsabilități este desigur un merit, însă nu dintre cele mai bine remunerate … sunt altele mai prețuite, ca de exemplu meritul de a linge vârtos, a te vârî permanent în ochii șefului, a rage mai sonor, a te culca cu cine trebuie … am văzut nenumărați merituoși din ăștia la viața mea … nici măcar nu pot spune că semănau între ei :), deși, dacă stau bine să mă gândesc aveau ceva în comun: fervoarea și o anumită căutătură sticloasă, recognoscibilă de la un kilometru. asta ca să vezi că nu m-am născut ieri … 🙂

                Comentariu de cinemavictoria | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

                • fac ce fac şi nu pot să nu revin la frustrile mele, chiar şi în glumă… :). la glume să rămânem, că dinţii încleştaţi şi scrâşniţi nu duc la nimic bun. împotriva „căutaturilor sticloase” :), cu „căutături senine” să răspundem…

                  Comentariu de beausergent | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

  12. pozitia noastra visavi de chipuri

    si ce de dezacorduri..

    Comentariu de m | Noiembrie 29, 2010 | Răspunde

    • dezacorduri ca între chip şi dale 🙂

      Comentariu de beausergent | Noiembrie 30, 2010 | Răspunde

  13. Din câte ştiu eu, orice chip ajunge să se potrivească oricărui om. Când eram copil mă revoltam adesea formelor exterioare ( chipul, numele ), căci mi se părea mereu că nu mi se potrivesc. Mie, că la alţii se potriveau întotdeauna.

    Comentariu de Gnossienne | Decembrie 4, 2010 | Răspunde

    • ai dreptate. cred că se întâmplă ca expresia personalităţii noastre interioare să se reflecteze pe chipul nostru, iar obişnuinţa să ne facă pe noi şi pe cei din jur să împrumutăm trăsăturilor noastre exterioare trăsături ale caracterului sufletului nostru. de exemplu: dacă un jucător de fotbal seamănă la chip cu Jacques Brel, ne aşteptăm ca jocul lui să fie intens, iar dăruirea lui pe teren, totală.
      Mulţumesc pentru revenire!

      Iar cu prenumele meu nu am reuşit să mă împac niciodată! O vreme mi-ar fi plăcut să mă cheme Damian! Dar de când am aflat ce conotaţii are în engleză diminutvul Dummy, parcă nu mi-aş mai dori atât de mult numele ăsta. Păcat! că era un nume fain…

      Comentariu de beausergent | Decembrie 4, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: