Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

leapşa de la cătălina


sunt sigur că am mai primit leapşa aceasta o dată. îmi cer scuze persoanei de la care am primit-o atunci (cred că belle-de-jour). cine ştie ce circumstanţe ingrate mi-au zădărnicit planul de a-i răspunde !

1. Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Mama noapte, de Kurt Vonnegut. Acum citesc Imposibila întoarcere de Marin Preda. (Am întrerupt lectura din Milorad Pavić – trebuie să-mi găsesc timp s-o citesc „dintr-una”).

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi şi de ce?

Dacă s-ar scrie o carte despre mine mi-ar plăcea să fiu personajul principal. Pentru că am constat că am jucat un rol important în viaţa mea. Altfel, mi-ar plăcea „Nemuritorul” (măcar o perioadă de timp să văd cum e să fii Nemuritor)!

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai văzut până acum?

Life and times of Judge Roy Bean. Poate nu e chiar cel mai frumos film pe care l-am văzut, dar mi-ar plăcea să vă conving să-l vedeţi. „For Texas and Miss Lilly!”

4. Dacă te-ai putea întâlni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Andrei Pleşu.
LATER EDIT: tocmai am aflat că Jessica Alba lucrează la o autobiografie…. Mai pot să schimb?

5. Care e melodia ta preferată, cea pe care o asculţi fără să te poţi sătura de ea?

e ca un pansament pe orice rană, julitură etc sufletească.  îmi trece imediat 🙂 . se pare că a blocat-o youtube-ul. am mai găsit-o AICI.

6. Unde ai locui un an, departe de casa?

undeva, pe malul mării

7. Când citeşti, pentru a marca locul unde ai rămas, foloseşti semn de carte sau îndoi pagina? Şi ce fel de semn de carte?

semn de carte. ori imi fac unul pe calculator şi-l scot la imprimantă, ori prima hârtie care-mi iese in cale (uneori celularul, telecomanda, etc.). sufăr pentru orice pagină îndoită. imi place să am mare grijă de acel paralelipiped de hârtie, care înseamnă atât de mult!

8. Ai primit in ultima perioadă cărţi cadou? Şi dacă da, care?

două: „Dick ochi-de mort” de kurt vonnegut şi „imposibila intoarcere” de marin preda. de la două persoane foarte speciale!

9. Îti place să reciteşti unele carţi?

da. sper să am răgazul să le recitesc pe toate. singura carte  de care mi-amintesc că am recitit-o integral fără să-mi fi propus e „Jurnalul” lui Julien Green. Am redeschis-o la întâmplare şi am recitit de acolo până la capăt şi apoi de la început până acolo. nu mai zic de „Winnetou” şi „Old Surehand” că le ştiam pe dinafară. Şi sigur au mai fost şi altele de care nu-mi amintesc…

10. Care crezi că este cartea care ar trebui impusă tuturor ca “lectură obligatorie”?

cartea care i se potriveşte fiecăruia cel mai bine la un moment dat. plus acest blog. plus blogul tău, al celui care citeşte aceste rânduri.

11. Care e locul preferat pentru lectură?

în camera de zi, în fotoliu. în grădină, sub prun, în şezlong (sub nuc parcă e prea întuneric, dar e mai răcoros. trebuie să încerc…)

12. Care sunt motivele care te determină să alegi o carte pe care să o citeşti?

referinţe de istorie literară, recomandările prietenilor, mai nou şi referintele din blogosferă. şi, uneori, mai merg şi pe prima impresie lăsată de deschiderea cărţii la întâmplare, în librărie.

Reclame

august 3, 2010 - Posted by | Leapsa colorata

9 comentarii »

  1. imi place leapsa asta! ti-o iau 😀

    Comentariu de last unicorn | august 3, 2010 | Răspunde

  2. ia că mai am! 🙂

    Comentariu de beausergent | august 3, 2010 | Răspunde

  3. Ai curte, cu prun, sezlong, nuc, de astea?!?
    Cautam un motiv sa te invidiez, acum l-am gasit. Te invidiez, na!!! :))
    P.S. Old Surehand mi-a placut putin mai tare dacat Winnetou, nu stiu de ce.E pe lista mea de re, re, citiri.

    Comentariu de divagaţii | august 3, 2010 | Răspunde

  4. cred că va trebui să pun pe blog nişte poze de sub nuc, etc.
    am crescut la bloc, dar din 2004, prin nişte circumstanţe complicate, m-am mutat la casă. 🙂
    Old Surehand e primul roman pe care l-am citit ever. A venit mama cu cartea acasă, aveam vreo opt-nouă ani şi mi-a plăcut coperta că era cu cowboy. am deschis-o şi-am citit-o. iar winnetou mi-a împrumutat-o un coleg pe când aveam vreo zece ani. old surehand e mai faină, cu personaje mai bine realizate şi nici nu moare winnetou la sfârşit (foarte frustrant!).

    Comentariu de beausergent | august 3, 2010 | Răspunde

  5. referitor la piesa postata cum pot sa fac rost de ea? o ai? pe youtube nu pot sa o ascult deloc

    Comentariu de juliacastorp | august 14, 2010 | Răspunde

    • se pare că a blocat-o youtube-ul. am mai găsit-o AICI.
      multumesc pentru vizită şi pentru interesul pentru clipul pe care l-am postat. 🙂
      efectul psihologic pe care îl are acest clip asupra mea poate se datorează unor circumstanţe puternic „consolatoare” 🙂 în care l-am ascultat prima dată şi nu atât unor calităţi intrinseci al ei. nu ştiu. m-aş bucura să aibă aceleaşi efecte şi asupra sufletului tău…

      Comentariu de beausergent | august 15, 2010 | Răspunde

  6. sper

    Comentariu de juliacastorp | august 16, 2010 | Răspunde

  7. excelenta piesa muzicala…

    ai facut poze nucului? sunt niste arbori minunati… iata unul ce pare a plange… http://1.bp.blogspot.com/_q4UT-j6tqwc/STUs0ElB3II/AAAAAAAABKE/5PBlm-SezwE/s1600-h/mist19.1.jpg

    Comentariu de danushka | noiembrie 4, 2010 | Răspunde

  8. cântecul respectiv îmi prinde bine ori de câte ori îl ascut.

    nu ştiu de ce sunt atât de leneş la făcut poze (şi nu numai). poate fac o sforţare în week-end-ul acesta. acasă timpul mi-e foarte drămuit.toate contracronomentru!

    Comentariu de beausergent | noiembrie 4, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: