Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Le bourreau


Călăul

După slăbiciunea braţului meu, n-aş fi putut niciodată să fiu călău. Nici un gît n-aş fi reuşit să tai cum trebuie, în nici un fel. În mîinile mele, arma s-ar fi împiedicat nu doar în nobilul obstacol al osului, ci şi în muşchii din regiunea gîtului, la acei bărbaţi obişnuiţi cu efortul, cu rezistenţa.

Şi totuşi, într-o bună zi, se prezentă la moarte un condamnat cu un gît într-atît de alb, într-atît de subţire, încît fu revăzută candidatura mea la postul de călău; condamnatul fu adus în faţa uşii mele şi oferit spre tăiere.

Cum avea un gît lung şi delicat, ar fi putut fi retezat ca o felie.
Mi-am dat seama imediat, era într-adevăr tentant. Cu toate acestea, am refuzat în mod politicos, mulţumind, în acelaşi timp, din toată inima.

Aproape imediat apoi, am regretat; dar era prea tîrziu, călăul de serviciu îi tăia deja capul. I l-a tăiat cît se poate de banal, ca pe orice alt cap, după obişnuiţa pe care o avea tăind capete, fără vreun interes oarecare, fără măcar să vadă diferenţa.

Atunci mi-a părut rău, mi-a fost ciudă şi mi-am reproşat că am refuzat în grabă, nervos şi aproape fără să-mi dau seama.

_____________

Henri Michaux, « Le bourreau », extras din Entre centre et absence, în volumul Plume, Paris, Éditions Gallimard, NRF, 1963, p. 31-32.

Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc.

Anunțuri

Februarie 5, 2010 - Posted by | Confesiunile unui om bun, Literatură

14 comentarii »

  1. straniu, foarte straniu. să ucizi cu preţuire şi trăiri duioase :). ar fi fost un călău tare bun.

    Comentariu de ora25 | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  2. genul meu de călău 🙂 !

    Comentariu de beausergent | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  3. e primul semn de la schimbarea subti(t)lului.

    Comentariu de beausergent | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  4. trebuie să caut pe blogul tău o ilustrare… să pun o poză lângă text.

    Comentariu de beausergent | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  5. 🙂 nu-mi amintesc ce poze cu călăi oi fi având, sunt curioasă dacă vei găsi ceva.

    Comentariu de ora25 | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  6. nu-i musai să apară şi călăul. ceva care să sugereze…

    Comentariu de beausergent | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  7. am gasit ceva…

    Comentariu de beausergent | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  8. foarte graitoare ilustratia… I must say!

    Comentariu de unicornu' | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  9. 🙂 chiar ca bine faci, bine gasesti.

    Comentariu de ora25 | Februarie 5, 2010 | Răspunde

  10. @ unic
    thx… am avut emotii cu postu ăsta, la fel cum am cu toate, dar îmi pare şi mie că „m-am scos” prin potrivirea dintre text şi ilustraţie! 🙂

    @ ora25
    🙂 faină formulare…
    întotdeauna merg la sigur când caut pe blogul tău.
    thx…

    Comentariu de beausergent | Februarie 6, 2010 | Răspunde

  11. 🙂 ei da, cred că ştii tu ce să cauţi. nu cred că te-ai scos prin potrivirea dintre text şi ilustraţie pt. că textul e fain ales oricum şi l-am citit şi neilustrat primaş dată 🙂

    Comentariu de ora25 | Februarie 6, 2010 | Răspunde

  12. uneori am remuscari si daca omor o musca ;p
    dar calau sensibil … se vede ca a chiulit la orele de orientare profesionala ;p

    Comentariu de Fanfan | Februarie 6, 2010 | Răspunde

  13. ar fi intersant de ştiut dacă şi-a depus singur candidatura sau a fost obligat, într-un mod sau altul, să şi-o depună.

    Comentariu de beausergent | Februarie 7, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: