Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Confesiunile unui om bun (I)


Să pornim de la două posturi: unul al Tlon Society, în care cititm la punctul 15: „nu pretuim decat putin pe cei buni, animale de turma. stim ca si la cei mai rai mai scelerati mai duri dintre oameni se gaseste adesea ascunsa o picatura nepretuita din aurul bunatatii, care depaseste orice banala cumsecadenie a sufletelor bune ca laptele” şi unul – regret că nu mai stiu unde l-am citit – despre o femeie care şi-a părăsit soţul pentru că era prea bun.

În ambele cazuri, pare a deranja modul de manifestare al omului bun, lăptos, în percepţia lui Nietzsche, greţos sau cel puţin plictisitor, putem presupune, în cazul soţiei părăsitoare de om bun (vorba textului, „după ce-or dat ce-or avut/ i-or lăsat, i-or părăsât”). În ambele cazuri pare a repugna predictibilitatea omului tarat de incapacitatea de a nu fi bun, incapacitatea de a refuza, de a favoriza, imposibilitatea sictirului mântuitor.

Vitalismul nietzschean m-a cucerit şi vitalizat şi pe mine, într-o vreme. Am citit Aşa grăit-a Zarathustra, dar m-am lăsat furat de frumuseţe hiperboreană a  scriiturii şi să nu mă-ntrebaţi cu ce-am rămas după lectură (cu siguranţă se impune o  a doua). Am mai citit, apoi, fragmente din „Dincolo de bine şi de rău”… Vreau doar să spun că îl ştiu pe Nietzsche după ureche, dar, mi-aş da, totuşi, tupeistic, cu părerea. Mi se pare că a exacerba elanul vital, înseamnă a ignora, într-o viziune structurată vectorial, originea şi sensul (direcţia fiind de mult timp sabotată, cel puţin de către Lewis Caroll* şi de către Einstein, care, cu al lui univers sfeeric a transformat direcţia în, hm, cerculeţ) în detrimentul Modulului! Pare a nu conta de ce şi pentru ce, atâta timp cât módul este intens. Nu-mi place să despart legile artei de legile morale. Aici, în acest interval îngust, cel dintre legile moralei şi cele ale artei, sper să-mi plasez eu Confesiunile unui om bun, atunci când le voi începe. 🙂

Anunțuri

Ianuarie 22, 2010 - Posted by | Confesiunile unui om bun, Despre mine

27 comentarii »

  1. referitor la cazul 2 (pe care poate că l-ai citit într-un comment al lanternativei scris pe literelibere) spun acelaşi lucru pe care l-am gândit atunci: e mare lucru să te simţi excedat de bunătatea altuia şi să (îţi) recunoşti lucrul ăsta. capitularea în faţa unei astfel de superiorităţi e absolut umană şi sensibilă, nu e vorba de un dispreţ faţă de lăptoasa cumsecădenie văzută ca moliciune, slăbiciune, neputinţă; iar retragerea din faţa unui om prea bun poate fi curaj şi sfială. şi o preţuire de altă natură decât cea profitării plenare de rara bunătate.

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  2. se poate, sigur că da! (nemaiştiind unde am întâlnit-o, nu am putut reciti povestirea – şi nici comentariile- pentru a înţelege mai exact circumstanţele). în orice caz, pare să fi fost un cuplu excepţional, cu totul ieşit din comun. el un olimpic al bunătăţii (atât în sens sportiv, cât şi spiritual), ea trăindu-şi plenar dispreţul ori admiraţia, ducându-le până la insuportabil…
    Multumesc pentru vizită şi comentariu…

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  3. din păcate cred că felul în care îţi apare ţie acest cuplu e cu totul altfel decât îmi pare mie. îmi pare că te străduieşti să găseşti vinovaţi în ecuaţia asta. şi îmi pare că arunci în derizoriu o poveste. probabil că derizoriul e veşnic mai credibil. ar fi foarte simplu ca insuportabilul să vină doar din lucruri rele sau urâte.

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  4. poate (sper) sunt doar cam obosit. rezist doar cu tone de cafea şi atunci am probleme de percepţie. asta e… derizoriul e mai la îndemână, din păcate…

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  5. eu rămân la convingerea mea, rezumată astfel: când prostia constituie o explicaţie suficientă, nu e nevoie să mai cauţi alta.”
    să dispreţuieşti un om bun este, orice s-ar zice, un exemplu de prostie autentică. pe tine însuţi trebuie să te căinezi dac-o faci …

    Comentariu de cinemavictoria | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

    • mi-a plăcut ideea „când prostia constituie o explicaţie suficientă, nu e nevoie să mai cauţi alta.”

      Comentariu de beausergent | Ianuarie 23, 2010 | Răspunde

  6. desigur. problema intervine când ajungi să te consideri pe tine însuţi bun.

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  7. ei, da. aici e un punct nevralgic… 🙂

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  8. nu că n-ar fi uşor să îţi iei întotdeauna un reper care să te pună în valoare. sau că n-ar fi oameni abjecţi cu care poţi să te compari, cocoţându-te pe ei. mai complicat e când o iei în direcţia opusă. şi cumva mi se pare că cu cât eşti mai bun, cu atât vezi mai limpede bunătatea celorlalţi. şi dacă văzând-o nu te micşorezi, vorbim de trufie pură.

    în plus, vorba aia că drumul spre iad e pavat cu bune intenţii e absolut minunată. mai ales când fiind bun cu cineva, devii rău cu altcineva. şi mai ales când nu ştii exact unde dai şi unde crapă.

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  9. o, când ajungi să te consideri pe tine însuţi bun, asta e deja altceva, orgoliu, trufie, ţineţi minte dogville? trufia de a face binele … eu am cunoscut un tip atât de disperat să fie creştin, încât era în stare să te arunce la podea ca să-ţi poată şterge pantofii …

    Comentariu de cinemavictoria | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

    • Mi-amintesc de Little Bill din „Unforgiven”.

      Comentariu de beausergent | Ianuarie 23, 2010 | Răspunde

  10. pe mine mă preocupa, de fapt, estetica gestului cumsecade, dar, mă rog…

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  11. ştiu. îmi cer scuze. bine că nu există chirurgi esteticieni ai bunătăţii, cine ştie ce operaţii şi-ar mai face omul.

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  12. 🙂
    şi nu trebuie să-ţi ceri scuze! doamne fereşte! acum, mi-ar plăcea să cred că ar fi ieşit un text, ceva din perspectiva omului pe care ceilalţi îl cred bun şi el ar demonstra, exemplificând prin propria experienţă, paradoxurile şi eşecurile unei conduite voit cumsecade!

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  13. @ cinemavictoria
    multumesc pentru interventii. stiam că merg pe sârmă cu postul ăsta! 🙂

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  14. un bun nepriceput aşadar 🙂

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  15. mă refeream la eşecurile de mai sus…

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  16. cu pierre richard în rolul principal

    Comentariu de ora25 | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  17. eu mă gândeam la ceva mai spre şecspir, dar merge şi pierre richard 🙂

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 22, 2010 | Răspunde

  18. 🙂
    nu mergi pe sarma…mergi pe un drum. cu „stelul instelat deasupra…si constiinta morala pe undeva prin interior”. intotdeauna m-ma intrebat de ce Schopenhauer si Nietzsche l-au citit asa cu au facut-o pe Kant.
    🙂
    o zi buna si multumesc inca o data pentru saptamana asta

    Comentariu de Belle de Jour | Ianuarie 23, 2010 | Răspunde

    • eu multumesc pentru săptămâna asta, pentru cea dinainte, şi toate celelalte de dinaintea lor :). aş vrea eu să stau atât de bine cu lecturile din filosofi ca să pot şti întotdeauna la ce te referi (pot să presupun câte umpic… 🙂 )

      Comentariu de beausergent | Ianuarie 23, 2010 | Răspunde

  19. toti suntem egoisti si individualisti intr-o oarecare masura (chiar si cei mai buni ;), dar tocmai ca in preajma oamenilor buni normal ar fi sa devenim si noi mai buni

    Comentariu de Fanfan | Ianuarie 23, 2010 | Răspunde

    • Când situaţia ne impune să trecem dincolo de obligaţiile curente pe care le avem în societate… Bine ar fi să nu fie nevoie. Să nu fie nevoie de oameni buni. Dar n-ai cum. La un moment dat, nu se poate să nu puşte ceva şi să fie nevoie de un gest de sacrificiu gratuit… Azi faci tu ceva pentru cineva, mâine va face altcineva acelaşi lucru pentru tine. Stă în matematica societăţii.
      Multumesc de vizită şi de comentariu…

      Comentariu de beausergent | Ianuarie 23, 2010 | Răspunde

  20. dupa ce am citit tot de mai sus, nu am inteles nimic. asta fiindca o saptamina am fost in conservare.

    am umblat gagauta, uite:
    http://www.hobbitul.ro/duminica-provinciala-6/

    ai un prieten de biblioteca.

    Comentariu de vic | Ianuarie 25, 2010 | Răspunde

  21. Multumesc pentru semnalarea „prietenului de biblioteca”… Într-adevăr, lectura din Proust dă senzaţia de plenitudine…

    În ce priveşte ce-ai citit mai sus şi zici că n-ai înţeles, voiam să incep un serial despre „estetica gestului cumsecade” cu exemplificări şi „studii de caz” din experienţa personală, dar, probabil, am alunecat într-o beţie a cuvintelor şi a conceptelor… Expresia de „om bun” din titlu, putea fi înţeleasă între ghilimele, dar nu din cuprinsul textului, e adevărat.

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 26, 2010 | Răspunde

  22. sorry sir, abia acum am depistat postul asta, probabil am parut tare nepoliticos necomentand.

    sigur ca recomandarea aceea a lui N poate fi interpretata si’n sensul in care o faci aici, dar eu n’am simtit’o deloc ca pe un apropos la „elanul vital”.

    discutia ar fi mai lunga, pt ca textele lui N nu’s neaparat criptice dar depind mult de context, de perioada in care le’a scris.

    n’am mentionat pe blog dar caietul din care sunt extrase „regulile” acelea e din torino, 1888 [ultimul an „constient”]. pe atunci N abandonase oarecum spiritul din zarathustra [fara sa’l contrazica neaparat]: inclusiv atitudinea fata de religie se modificase, chiar fata de crestinism [se vede asta si in 2 din cele 15 maxime].

    de fapt N din ultimii ani pare mai mult „francez” si „aristocratic” – nu revolutionar sau mistic. era entuziasmat de stendhal, pe care tocmai il descoperise [!].
    regulile acelea cred ca sunt exact in spiritul unor baudelaire sau huysmans, etc. interesul sau se deplasase de la mistica individului spre organizatii/ghilde/castalii/ordine religioase etc [in lipsa carora individul atomizat nu are cum sa atinga potentialul maxim].

    dar cum ziceam – nu exista o singura interpretare 🙂

    Comentariu de strelnikov | Ianuarie 28, 2010 | Răspunde

  23. nicio problemă în privinţa „întârzierii” răspunsului. chiar niciuna.
    „Elanul vital” e singura chestie care se ţine minte când se uită tot ce se ştie despre N. Cazul meu :). Astfel se explică apropos-ul.
    Am folosit „recomandarea” respectivă ca argument la o posibilă serie de postări. Beţia de cuvinte şi concepte la care m-am dedat în ultimul paragraf mi-o asum cu oarecare… jenă. 🙂
    Multumesc pentru vizită şi comentariu.

    Comentariu de beausergent | Ianuarie 31, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: