Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

Eşecul cognitiv al inteligenţei – I

„Eşecul [cognitiv al] inteligenţei are loc atunci când cineva se încăpăţânează să nu recunoască un lucru evident, când nimic nu îl scoate dintr-ale sale, când o convingere e invulnerabilă în faţa criticii sau a faptelor care o contrazic, când respectivul nu învaţă din experienţe şi devine un modul blindat.”

Acesta ar fi definiţia „de lucru”. Apoi sunt analizate pe rând: prejudecata, superstiţia, dogmatismul, fanatismul. „În toate aceste cazuri apare acelaşi factor de distorsiune : scutul în faţa probelor şi a argumentelor adverse, fapt care rupe ritmul normal şi progresiv al cunoaşterii.”

„Un modul blindat dobândeşte o relevanţă pe care nu o merită. Motivele acestui fapt pot fi diverse. Uneori e un simplu obicei indus de mediu, alteori o reacţie de apărare în faţa neobişnuitului şi de multe ori incapacitatea de a suporta situaţii complexe sau ambigue.”

„Personalităţile inteligente stăpânesc bine negocierea intimă. Nimeni nu e scutit de chisturi mentale – tabieturile de exemplu -, important e ca acestea să rămână izolate, să nu ajungă la centrii vitali importanţi şi să nu producă metastaze mentale. Important e să nu le lăsăm să pună stăpânire pe noi.
De ce aceste fenomene constituie un eşec al inteligenţei ? Pentru că blochează una dintre funcţiile inteligenţei, aceea de a cunoaşte realitatea. Cunoaşterea nu e un e lux, ci o funcţie vitală. Am nevoie să ştiu dacă această ciupercă e otrăvitoare sau comestibilă. Ar fî minunat să putem trăi într-o lume fantastică, dar nu putem. Pot să-mi imaginez că sunt Superman, cu condiţia ca această iluzie să nu mă împingă să-mi dau drumul de pe tereasă, să zbor. Dacă o fac, mă trezesc din visare imediat ce îmi sparg ţeasta.”

„Gândirea copilului, care la început era egocentric şi incoerent progresează către logică şi obiectivitate. Piaget, […], a admis că era nevoie de o motivaţie puternică pentru ca un copil să abandoneze redutele sale intime şi să pornească în cucerirea realităţii. Ce l-a determinat să o facă? Ceea ce îl determină pe copil să treacă de la o certitudine personală la una intersubiectivă nu poate fi logica, pentru că logica infantilă e mult pre slabă pentru ca incoerenţele să-l îngrijoreze. Impulsul pleacă din nevoia de a intra în legătură cu ceilalţi. Dorinţa de a trăi împreună cu alte persoane îl conduce pe copil către un mod de inteligenţă interpersonală.
Nevoile vitale impun o adaptare la realitate, o comunicare cu alte fiinţe şi o colaborare cu acestea în planul practic. Pentru toate aceste lucruri, în conştiinţa subiectului e nevoie de configurarea unui spatiu obiectiv, coumn, interpersonal şi ferm. Dialogul, de exemplu, e posibil numai când se poate abandona, chiar şi în mod fragmentar, universul personal, pentru a ajunge la obiectivitate, un teritoriu al nimănui, la dispoziţia tuturor.”

Vom reveni.

din Jose Antonio Marina, “Inteligenţa eşuată. Teoria şi practica prostiei”. Traducere din limba spaniolă de Cristina Sava şi Rafael Pisot. Iaşi, Ed. Polirom, 2006

* Acest post apare doar întâmplător în preajma unor evenimente politice. Această serie de postări priveşte doar experinţe personale, nu aş vrea să i se dea o extindere mai mare, pe care, evident, nu o vizează.

Reclame

noiembrie 28, 2009 Posted by | Inteligenţa eşuată | 31 comentarii