Beausergent's Blog

– blog de semne şi minuni –

De ce citim Proust ?


Aşa…, să ne adunăm.
Deci, …

De ce citim Proust ?

Pentru că ne învaţă să ştim, să aflăm cine suntem. La un moment dat ne dăm seama că suntem. Apoi ne punem întrebarea „cine suntem”? Şi el ne învaţă că suntem suma clipelor pe care le-am trăit, cum le-am trăit, sentimente rămase fixate în mirosuri, gusturi, privelişti, etc. Iar istoria noastră personală, care ne-a clădit şi ne dă identitate, e un excurs printre anumite … mirosuri, gusturi, privelişti, etc. Aşa putem întâlni, de exemplu un „scaun duşmănos”:

„… doamna Swan îi întindea acum, graţios, ca să ia loc în el, un fotoliu îmbietor, duşmănos, şi scandalizat;…”

„… degaja … vrăjmăşia pe care mi-o manifestaseră părinţii ei, pe care această mică mobilă parcă o cunoscuse atât de bine şi o împărtăşise, încât nu mă simţeam demn, şi-mi era oarecum frică să-mi pun picioarele pe capitonajul ei lipsit de apărare;…”

Pentru că: „… graţie credinţei că au o existenţă proprie, numai noi putem atribui unor obiecte pe care le vedem un suflet pe care apoi îl păstrează şi pe care-l manifestă în noi.”

Anunțuri

Iulie 24, 2009 - Posted by | De ce citim Proust ?

7 comentarii »

  1. Pentru mine Proust e un Zeu. De ce il citesc? Nu stiu… Se poate sa nu o fac?!

    Comentariu de lanternativa | August 28, 2009 | Răspunde

    • Mulţumesc mult pentru vizită.
      Postarea mea introductivă pentru „De ce citim Proust?” e naivă şi grabită… dar voiam să intru odată în subiect. Poate voi deveni mai elocvent pe parcurs :). Anul acesta am început să citesc Proust, deşi îmi doream de mult timp. Anul trecut am găsit la anticariat toate volumele, iar anul acesta am găsit răgazul. Întradevăr, sunt pagini sublime, pe care le parcurgi cu satisfacţie şi uimire, când te surprinde cu … orice vrea el la momentul acela. După ce voi fi terminat de citit toate volumele, recitirea îmi va procura, sunt sigur, delicii şi mai rafinate.
      Scuze că nu am răspuns ieri la comentariul tău, dar abia azi l-am observat, în „Pending”.
      Încă o dată, mulţumesc, pentru vizită şi te rog să mai pofteşti :)…

      Comentariu de beausergent | August 29, 2009 | Răspunde

  2. Urasc sa dau link, dar secventa e delicioasa (a doua):

    http://lanternativa.info/raoul-ruiz-le-temps-retrouve-dapres-loeuvre-de-marcel-proust-1999/

    Ce sa fac?! Proust ma topeste…

    __________

    „Même l’acte si simple que nous appelons « voir une personne que nous connaissons » est en partie un acte intellectuel” – ah, nu-i asa ca-i orgasmic?

    Comentariu de lanternativa | Septembrie 1, 2009 | Răspunde

  3. A, si inca o chestiune, frumosul meu sergens: Stii pe cineva care are de dat/donat/vandut/aruncat/distrus o editie completa din „In cautarea…” in traducerea lui Mavrodin? Daca da, anunta-ma…

    Comentariu de lanternativa | Septembrie 1, 2009 | Răspunde

    • Nicio problemă cu link-urile pe comment, mai ales când duc la lucruri atât de savuroase. Fiind proustian de ultimă oră, nu ştiam de filmul acela. Mă bucur că s-a făcut şi îl voi căuta. În legătură cu traducerea Irinei Mavrodin, parcă ai mai pomenit de ea şi într-un comentariu pe blogul lui alex moldovan. De atunci mi-am alertat anticarii (doi la număr) să-mi oprească orice volum din seria în cauză. Ştii că există şi o traducere a lui Vladimir Streinu la „Du cote de chez Swann”?

      Comentariu de beausergent | Septembrie 2, 2009 | Răspunde

  4. o in sfarsit am gasit un blog care il abordeaza pe Proust…lui ii datorez toate emotiile intense pe care le-am trait in scurta mea viata..il citeam mereu seara inainte de culcare ,in timpul orelor de matematica pe care le uram si alaturi de creatiile acestui maestru nu mi se mai pareau nesfarsite..deci,cand o sa mi se faca dor de Proust,o sa vin aici,sperand sa nu dau vreo inconvenienta la autor,o sa stau stingherita intr-un colt…

    Comentariu de mihaela patrascanu | Februarie 2, 2010 | Răspunde

  5. Mă bucur că frecventarea blogului meu poate fi o alinare a dorului de Proust. Sper să rămână aşa. Delicateţea primei tale intervenţii mă îndreptăţeşte să presupun că şi următoarele vor fi la fel, deci nu poate exista nici umbră de prezumţie de inconvenienţă şi absolut nici un motiv pentru a sta, stingherită, într-un colţ. Dimpotrivă, îţi mulţumesc pentru comentariu şi pentru vizită, sperând că vor mai fi şi altele.

    Comentariu de beausergent | Februarie 3, 2010 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: