Cu Nietzsche în bandulieră

Despre Paul Claudel. Text găsit în revista “Secolul 20″ nr.2 din 1969

“În Cap de aur este însă şi umbra lui Nietzsche.  În acei ani, când se afla într-o societate simandicoasă şi exasperant conformistă, Claudel obişnuia să pronunţe netam-nesam numele lui Nietzsche.
- Ce ţi-a venit? l-a întrebat odată sora lui, Camille.
- Eu spun Nietzsche aşa cum alţii trag cu pistolul! a răspuns Claudel “.

Cu raze moi sfiosul clar de lună…

Cu raze moi sfiosul clar de lună
Străbate cerul nopţii infinit,
Norii se sparg goniţi ca de furtună -
Cohortă ce-n măcel s-a risipt.
Cedronul scoate mugete barbare,
Măslinii-apun pe mute stânci în zare.

Doamne, discipolii tăi dorm – o ceată
Pe solul umed. Însă pacea lor
În suflete de spaimă-i tulburată:
Ei văd cum vii spre ei plutind uşor,
Te văd venind în vis şi-aud suspinul
Ce-n rugăciunea ta exprimă chinul.

Dar tu zaci singur. Lumea, vai! nu poate
Să-ţi simtă spaimele din pieptu-amar.
Tu zaci sub o imensă greutate
Şi răni deschise sângerează iar.
E ultima, suprema ta-ncleştare,
Pământ şi iad se-ntrec să te doboare.

O culme-a deznădejdii ţi se-arată,
O cruce şi insulte-acolo sus,
E culmea ta şi crucea destinată
De mai demult; nu – tu ţi le-ai propus.
N-ajunge tot ce porţi, când taci, pe buze -
Infernul însuşi vine să te-acuze.

Tu vrei să porţi păcatul, iată-l, vine,
Ţâşnind spre cer din bezna cea mai grea.
Sămânţa îndoielilor se-aţine
Şi-oroarea care n-are glas te vrea;
Se-apropie cu gesturi ce-ameninţă,
Vor să te vadă mort de suferinţă.

Tu lupţi puternic, lacrimi mari de sânge
Anunţă-n suflet marele tău chin.
„Această cupă n-am s-o pot respinge;
Va trebui s-o beau. Tată divin,
Să fie voia ta!” Un fel de-aripă
De heruvim te ispiteşte-o clipă.

Loc al trecutului, mai sfânt ca toate,
Getsimani-Golgota! A plecat
O veste bună prin eternitate:
Omul şi Dumnezeu s-au împăcat.
O împăcare-a inimii, ce-mparte-a
Durerii floare şi învinge moartea.

Loc al prezenţei celei mai curate!
Sufletul ţi se-nchină, obosit,
Unde sub vraja vieţii-adevărate
Un serafim din cer a poposit, -
Bolnavii vin, şi cerul se deschide,
Şi curge apa noii vieţi limpide.

O, Loc al judecăţii viitoare
A lumii, pentru buni şi pentru răi!
Orice mândrie vană piere, clare
Inundă haruri peste munţi şi văi.
Nainte şi-napoi prin vârste-nvie
Jaloane-n valuri vii de veşnicie.

GETSIMANI SI GOLGOTA, poezie de tinereţe a lui Nietzsche, tradusă tot de ŞTEFAN AUGUSTIN DOINAŞ.

În urma succesului inregistrat de această postare am hotărât să continuăm jocul. Deci, oare cine a scris această poezie?

Între prieteni

Între prieteni

Tăcerea noastră-a tuturor e bună,
Dar şi mai bun e râsul împreună.
Să stăm sub pânza de mătasă-a bolţii
Pe iarbă, sub a fagilor cunună,
Să ne-arătăm prieteneşte colţii.
Dacă fac bine, să păstrăm tăcere,
Dacă fac rău să râdem cu plăcere
Şi, orice-ar fi, mereu să ne îmbie
Numai prilej de haz şi bucurie,
Şi râs şi faptă fără-ntârziere
Până ce-n groapă vom afla tăcere.
Lăsaţi, prieteni, ce va fi – să fie.
Amin! Să zicem, şi La revedere!

Poezie a lui Nietzsche, tradusă de Ştefan Augustin Doinaş.