Primăvară arabă?
Intr-o zi I
bn-Adham îl întrebă pe un prieten de-al său, cu care se întorcea de la Mecca: „Ei, cum o duci?” Acela răspunse: „Când am ce să mănânc, mănânc; iar când mi-e foame şi nu am nimic, rabd!” Şi Ibn-Adham răspunse: „Chiar că nu faci altminteri de cum fac câinii din Balkh! Ci noi, atunci când Allah ne dă pâinea, îl proslăvim; iar atunci când nu avem nimic de mâncat, noi tot îi mulţumim.” Atunci omul grăi: „O, stăpâne al meu!” Şi nu mai rosti nimic altceva.
Se spune că Mohammad ben-Omar l-a întrebat într-o zi pe un ins care trăia cumpătat: „Ce gândeşti tu despre nădejdea pe care trebuie s-o avem în Allah?” Omul spuse: „Dacă îmi pun credinţa în Allah, o fac pe două temeiuri: am văzut din trăite că pâinea pe care o mănânc eu nu o mănâncă niciodată un altul; şi ştiu, pe de altă parte, că, dacă am venit pe lume, aceasta-i din vrerea lui Allah.”
din O mie şi una de nopţi.
11 comentarii »
Lasă un răspuns
-
Arhive
- ianuarie 2012 (5)
- decembrie 2011 (10)
- noiembrie 2011 (7)
- octombrie 2011 (4)
- septembrie 2011 (4)
- august 2011 (4)
- iulie 2011 (4)
- iunie 2011 (7)
- mai 2011 (2)
- aprilie 2011 (3)
- martie 2011 (7)
- februarie 2011 (3)
-
Categorii
- - Bine că mi-s io deştept! -
- Actualitate
- Caramida zilnică
- ce se dă şi ce se cerne
- Cine e Madison?
- Confesiunile unui om bun
- De ce citim Proust ?
- Despre mine
- ex movies meis
- Filmul german
- Georges Brassens
- Ghici ghicitoarea mea
- Hero şi Leandru
- Inteligenţa eşuată
- Introducere la un mod de a fi
- K să mai râdem
- Klaus Kinski
- La cireşe
- La multi ani
- Le Petit Beausergent Illustré
- Leapsa colorata
- Literatură
- Muzică
- Nietzsche
- Oameni
- Plume
- Romania actualitati
- scanare
- Secolul 20
- Semne de viata
- Sărbători Fericite!
- Timp si eternitate
- Tristeti lusitane
- Uncategorizable
- Uncategorized
-
RSS
Intrări RSS
Comentarii RSS






[...] involuntari: beausergent, elaroseni, vania, gabriela, Share this:FacebookTwitterLike this:LikeBe the first to like this [...]
1001 de răbdări…
pe care “le mâncăm întotdeauna noi şi nu alţii”…
wow, citeam şi citeam povestea şi mă gândeam, doamne băiatul ăsta parcă mi-ar da citat din o mie şi una de nopţi
şi apoi am văzut ultimul rând…
chiar nu mai credeam că am să descopăr pe cineva căruia să-i mai placă frumoasele poveşti ale seherezadei
sunt multe lucruri în cer şi pe pământ şi-n biblioteci care se cer redescoperite
…miroase a copilărie pe aici!:)
… a copilărie de prin cărţile vechi
(copilărie îndoită pe la colţurile celor o mie şi una de poveşti)
Să sperăm că o să vină şi primăvara noastră, în chită de ghiocei (pre)vestitori de bine, iar răbdările rumenite în cuptorul aşteptării vor ieşi cel puţin cozonaci şi nu minciunele pudrate.
primăvara o aştept să se instaleze în imaginarul meu, prea populat de revoltă şi nemulţumire (şi asta din 2004 nu din 2009, cum se spune la TV că li s-ar fi întâmplat celorlalţi). unul dintre primele mobiluri pe care le-am conştientizat pentru acest blog a fost să găsesc soluţii de a instala seninătatea în cele mai ascunse unghere ale imaginarului meu.
daca vorbim despre credinta – ea e oarba! adica nu am stat sa adun argumente sau justificari pt credinta mea.
E in mine, o simt o port dar nu o explic. nu vreau!
eu inca nu simt primavara asta fie ea araba sau autohtona… se pare ca abia ne trezim din hibernare, dar daca iarna e pe sfarsite nu inseamna ca primavara e aici. mai avem de tras. dar credinta trebuie sa ne-o pastram indiferent de timpuri sau mai ales cand timpurile sunt rele.
vine ea si primavara…
si sper nu numai in basme
credinţa şi primăvara nădejdii se cultivă. de-aia întâlnirea cu astfel de texte mă învio-rează.