în gerul lucidităţii…

Cele mai recente criterii după care-mi aleg lecturile sunteţi voi. După criteriul Alex, am început să citesc Herta Muller. Jumătate din anii trăiţi până acum (jumătatea cea mai lungă, ştiţi ce vreau să spun) i-am trăit în acea dictatură. Trăim, acum, sub odioasa dictatură a indicatorilor macroeconomici, dar hoţia, făţărnicia şi mizeria morală au supravieţuit. Scriitura recompune vibraţiile cele mai subtile ale acelor vremuri. Miza este înţelegerea (nu vă spun înţelegerea a ce). Confesiunea rece emoţionează. Ea pleca din Timişoara în 1987, eu îmi începeam studenţia, în acelaşi oraş, în 1985. Înseamnă că, o vreme, am împărtăşit aceleaşi vibraţii citadine.

“În oraş au existat întotdeauna o bucăţică de nor şi un cer gol. Şi scrisori de la mama mea, a ta sau a lui, care nu aveau nimic de spus. Poezia îşi ascundea răceala ei râzătoare. [...] Dar să ţii în tine zilnic această răceală râzătoare era greu.” (din Herta Muller, Animalul inimii.)